De ce stau oamenii „prizonieri” în slujbe pe care le urăsc

Oameni care reprezintă 8% din forţa de muncă la nivel global nu au niciun interes în slujbele pe care le au dar nici nu fac nimic pentru a le schimba. Ei sunt descrişi drept „prizonieri” într-un studiu realizat de firma Aon Hewitt în baza datelor a 500.000 de angajaţi, informează News.ro.

Lipsa de motivaţie face ca munca să fie considerată o povară, ceea ce afectează întreaga viaţă a persoanei respective. Atunci de ce nu încearcă oamenii să îşi schimbe locurile de muncă, mai ales că a avut loc o îmbunătăţire a condiţiilor pe piaţa muncii?

Unul dintre motive este că sunt legaţi de birouri cu o pereche elegantă de cătuşe din aur. Prizonierii, conform definiţiei date de firma americană de consultanţă în domeniul resurselor umane, nu sunt persoane care nu-şi găsesc de lucru. Sunt oameni care nu vor să caute. Şi asta pentru că sunt plătiţi prea mult.

Cercetările făcute de Aon Hewitt arată că peste 60% dintre aceşti prizonieri au salarii peste cele din piaţă, comparativ cu circa 48% dintre cei care nu corespund acestei definiţii.

„Sunt plătiţi mai bine decât ar putea găsi pe piaţă, asta pentru că managementul companiei nu este performant”, a explicat unul dintre analiștii firmei.

Apoi se instalează inerţia. Cu cât un angajat stă mai mult într-o companie, cu atât este mai probabil să se simtă blocat.

„Sunt oameni care stau de mult într-o companie şi simt că au trecut prin multe acolo”, potrivit studiului.

Sarcina de a ajunge la fericire (sau angajament, potrivit termenului folosit de resursele umane) nu ar trebui să revină numai angajaţilor.

„Angajamentul este ceva ce este datorat de organizaţii angajaţilor”, a arătat Oehler.

Sigur, aşa cum aşa-zişii prizonieri ştiu foarte bine, multe companii nu vor oferi acest angajament. În acest caz, angajaţii au de ales să ceară ceea ce vor şi, dacă nu funcţionează, poate fi un bun început pentru a căuta un nou loc de muncă.