Video Tanczos Barna anunță reguli noi pentru creșterea porcilor. Măsuri pentru limitarea pestei porcine și reluarea exporturilor

Data actualizării: Data publicării:
porci
Foto: Getty Images

Ministrul interimar al Agriculturii Tanczos Barna a anunțat că Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pregătește un act normativ cu reguli noi pentru creșterea porcilor în România, cu scopul de a limita răspândirea pestei porcine africane și de a permite reluarea exporturilor printr-o regionalizare a zonelor.

„Există un proiect de ordonanță de urgență care, astăzi, cel târziu, joi, va fi pus în dezbatere publică de către ANSVSA. Acesta prevede câteva principii noi care privesc în primul rând limitarea mişcării animalelor din ferme comerciale autorizate sau înregistrate, respectiv din gospodăria populaţiei. Nu cred că cineva în România poate să interzică şi să oprească creşterea porcilor în gospodăriile populației. Trebuie să găsim soluţii pentru a limita la maxim mişcarea”, a declarat vicepremierul, miercuri într-o conferință de presă susținută la minister.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Prevederile ordonanței de urgență

Potrivit ministrului, viitorul act normativ vizează limitarea mișcării porcinelor în interiorul circumscripțiilor sanitar-veterinare, inclusiv a animalelor din gospodăriile populației sau din unități de reproducție, „o măsură foarte bună”, după cum a precizat Tanczos Barna.

De asemenea, este avută în vedere eliminarea intermediarilor din circuitul de transport, confiscarea mijloacelor de transport și a animalelor fără documente legale, precum și majorarea fondurilor alocate prin intervenția asociațiilor de vânătoare.

Citește și: Ministrul Tanczos Barna vrea prelungirea plafonării la alimente. Ce urmează după 30 iunie

„Obiectivul primordial este regionalizarea pe zone, de unde să putem începe exportul către ţări terţe sau din UE”, a mai spus vicepremierul.

Totodată, oficialul a precizat că este în discuție și o nouă legislație privind etichetarea și comercializarea cărnii de porc, inclusiv a celei congelate.

Sector afectat de pesta porcină și pierderi economice

Sectorul creșterii porcinelor continuă să fie afectat de restricțiile impuse de pesta porcină africană (PPA), iar producătorii avertizează că multe ferme riscă să se închidă din cauza costurilor ridicate și a prețurilor scăzute.

Datele din piață arată că prețul porcilor la poarta fermei a scăzut sub costul de producție, în timp ce consumul intern depășește semnificativ producția națională, ceea ce duce la dependență de importuri.

În același timp, autoritățile notează că numărul focarelor de PPA a scăzut considerabil în ultimii ani, de la aproximativ 1.600 în 2021 la 21 de focare active în martie 2026, dintre care unul într-o fermă comercială.

Citește și: România riscă să piardă 771 de milioane euro din PNRR. Tanczos Barna: „Sper ca săptămâna viitoare să putem trece proiectul prin Senat”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce face bani Adrian Veștea şi ce meserie are la bază premierul desemnat. Averea, proprietățile și...
Digi FM
Ce spunea Adrian Veștea, acum un an, despre Nicușor Dan: "Un activist care știe doar să blocheze, să dea în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Shania Twain, dezvăluiri despre cel mai greu moment din viața ei: „Îmi detestam corpul, nu mă mai puteam uita...
Film Now
Noul SF al lui Spielberg despre extratereștri domină în cinematografe. Fanii, cuceriți rapid de „Disclosure...
Adevarul
Produsul din aproape orice casă pe care oncologii recomandă să-l eviți: e asociat cu riscul de cancer
Newsweek
Ce a zis premierul desemnat Adrian Veștea despre indexarea pensiilor cu 12%? Pensionarii pierd bani și în 2027
Digi FM
Simona Halep își ia rămas-bun de la tenis și anunță ce urmează: "Pentru prima dată, simt că vreau pur și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Russell Crowe, dezvăluiri despre „Gladiator”. De ce a refuzat scenele intime cu Connie Nielsen: „Ar fi...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani