Tanczos Barna cere demiterea directorilor Salrom şi Apele Române: Cele două companii se ceartă între ele, ignoră deciziile experţilor

Data actualizării: Data publicării:
SEDINTA DE GUVERN
Tanczos Barna. Inquam Photos / George Călin

Vicepremierul Tánczos Barna spune că a cerut demiterea directorilor de la Salrom şi Apele Române, după dezastrul de la Salina Praid. Cele două companii se ceartă între ele, ignoră deciziile experţilor și lasă zeci de mii de oameni fără apă, spune ministrul.

„În cadrul şedinţei de Guvern de astăzi, am cerut demiterea directorilor de la Salrom şi Apele Române. Este inacceptabil ce s-a întâmplat ieri la Praid! În timp ce, la faţa locului, reprezentanţii ministerelor, experţi internaţionali, autorităţile pentru situaţii de urgenţă şi autorităţile locale lucrează pentru a proteja populaţia şi a găsi cele mai bune soluţii pentru gestionarea dezastrului minier, la Bucureşti Guvernul a acordat sprijin financiar imediat pentru cei care trăiesc din turism, iar organizaţii civile şi oameni simpli au început să doneze pentru a-i ajuta pe localnici. Între timp, cele două companii se ceartă între ele, ignoră deciziile experţilor, lasă zeci de mii de oameni fără apă şi agravează şi mai mult daunele provocate mediului”, a scris Tanczos Barna, pe Facebook

El a subliniat că la conducerea celor două companii trebuie numite persoane care pot gestiona situaţia.

„Această iresponsabilitate nu poate rămâne fără consecinţe - trebuie traşi la răspundere cei care au greşit. De aceea, am cerut astăzi colegilor din Guvern să ia măsurile necesare pentru ca directorii celor două companii să fie demişi imediat şi să fie numiţi în locul lor oameni care pot ţine situaţia sub control. Praid nu va fi lăsat singur — nu vom permite nimănui să pună în pericol siguranţa locuitorilor, alimentarea cu apă şi resursele naturale ale regiunii!”, a conchis Tanczos.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mureş s-a reunit din nou, miercuri, după ce s-au constatat creşteri ale salinităţii apei în râul Târnava Mică, generată de infiltraţiile masive din zona Salinei Praid, potrivit News.ro.

„S-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore şi la nevoie se va creşte la valoarea de 10 mc/secundă (dacă situaţia impune)”, a transmis Prefectura Mureş, în urma şedinţei CJSU.

De asemenea, potrivit sursei citate, distribuirea apei potabile continuă în regim de urgenţă, cu implicarea autorităţilor locale şi a echipelor de intervenţie în special pentru bătrâni, copii, bolnavi, iar pentru ceilalţi cetăţeni prin punctele de alimentare cu apă instituie de SC Aquaserv SA cu sprijinul autorităţilor publice locale.

„Apa din reţeaua publică şi din sursele actuale NU este considerată adecvată pentru adăparea animalelor, fapt pentru care începând cu data de 12.06.2025. se vor relua transporturile de apă pentru animale cu cisterne din dotare ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Horea” Mureş”, arăta Prefectura.

În plus, autorităţile avertizau că „există riscul iminent de a se opri uzinele de apă de la Fântânele (în următoarele ore) şi Târnăveni (în cursul zilei de joi)” şi recomandau populaţiei din zonele deservite de cele două uzine de apă (municipiul Târnăveni, comunele Adămuş, Băgaciu, Fântânele şi Găneşti) să facă stocuri de apă potabilă pentru consum şi uz casnic, ca măsură de prevenţie.

Joi, ISU Mureş a anunţat că furnizarea apei în reţeaua publică va fi sistată, în cursul zilei de joi, în municipiul Târnăveni şi în comunele Găneşti şi Băgaciu.

Totodată, populaţia este sfătuită să nu consume peştii morţi din apele curgătoare.

La începutul lunii, autorităţile din judeţul Mureş au cerut instituirea stării de alertă pentru mai multe localităţi din judeţ, inclusiv municipiul Târnăveni, fiind afectaţi circa 39.000 de oameni.

„Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă informează că, în urma infiltraţiilor masive de apă din pârâul Corund, Salina Praid a fost complet inundată, iar activitatea acesteia a fost închisă definitiv în data de 29 mai 2025. Acest incident a afectat echilibrul hidrogeologic din zonă, iar ca efect secundar, s-a constatat o creştere a salinităţii în apa râului Târnava Mică. Această sursă deserveşte aproximativ 39.000 de persoane, iar specialiştii monitorizează în mod continuu calitatea apei”, a transmis atunci Prefectura Mureş.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...