Tensiunile din Ucraina pot afecta şi economia românească

Data publicării:
investitori

Problemele din ţara vecină s-ar putea resimţi şi prin creşterea costurilor de împrumut ale României, adaugă şeful statului. În plus, analiştii economici nu exclud nici pericolul pe care îl poate genera la noi instabilitatea politică internă. Deocamdată, însă, leul nu a reacţionat la scandalul legat de ruperea Uniunii Social Liberale.

Trebuie să înțeleagă în primul rând faptul că există riscul ca regiunea să fie introdusă într-o zonă de instabilitate și costurile de finanţare ale României vor creşte, investițiile străine directe vor scădea”, a spus Traian Băsescu într-o emisiune televizată.

Creşterea dobânzilor la care băncile sunt dispuse să crediteze Ministerul de Finanţe este deja o realitate. Luna trecută, Trezoreria a respins de trei ori ofertele pentru licitaţii în care a vrut să vândă titluri de stat în lei, din cauza pretenţiilor prea mari ale creditorilor. Autorităţile nu se pot baza prea mult nici pe banii aduşi în economie de investitorii străini. Anul trecut, investiţiile străine directe au fost de 2,7 miliarde de euro, un sfert din nivelul record înregistrat înainte de declanşarea crizei.

Practic, România ar putea suporta indirect consecinţele dezinteresului investitorilor, sunt de părere analiştii economici.

Ne aflăm într-o zonă destul de volatilă. Nici în partea cealaltă, înspre Turcia şi spre Orientul Mijlociu, lucrurile nu sunt foarte liniştite, aşa că, într-adevăr, investitorii sunt foarte sensibili la tot ce se întâmplă în zonele astea şi evident că apetitul lor pentru a veni pe pieţe care sunt în zone din astea cu incertitudini este scăzut”, precizează Aurelian Dochia, analist economic.

Chiar şi în aceste condiţii, România are şi atuuri în ochii investitorilor, susţin economiştii.

Fără îndoială că această apartenență la Uniunea Europeană creează garanții destul de puternice pentru investitori, dar ține și de fiecare țară cum își valorifică această poziționare și această apartenență la un club select cum este cel al Uniunii Europene”, afirmă Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Deocamdată, leul nu a reacţionat la ruperea Uniunii Social Liberale. Ba chiar s-a întărit uşor în faţa monedei europene în ultima săptămână, iar euro a pierdut un ban la cursul oficial.

Evoluţia investiţiilor străine

2008 - 9,49 miliarde euro

2009 - 3,48 miliarde euro

2010 - 2,20 miliarde euro

2011 - 1,81 miliarde euro

2012 - 2,13 miliarde euro

2013 - 2,71 miliarde euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri