Terasele s-ar putea redeschide de la 1 iunie. Ce a discutat Ludovic Orban cu reprezentanții Horeca

Data actualizării: Data publicării:
terasa unui hotel in majorca
Foto: Guliver/GettyImages

Premierul Ludovic Orban a avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Horeca, cu care a discutat despre redeschiderea acestui sector în condiții de siguranță. Terasele și restaurantele s-ar putea redeschide de la 1 iunie, iar hotelurile de pe 15 iunie, dacă se ajunge la o decizie în acest sens.

„Premierul Ludovic Orban a continuat astăzi consultările cu reprezentanții industriei Horeca, în perspectiva reluării activității acestui sector, în condiții de siguranță, atunci când situația epidemiologică o va permite.

Discuțiile au vizat stabilirea unui calendar de redeschidere a sezonului turistic în România, a activității teraselor și cafenelelor, precum și măsurile de sprijin necesare pentru redresarea acestui sector afectat de pandemia de COVID-19.

Prim-ministrul a subliniat că la nivelul Guvernului sunt în etapă avansată de pregătire mai multe măsuri de sprijinire a economiei de care va beneficia și industria Horeca. În acest sens, sunt avute în vedere acordarea de garanții guvernamentale pentru creditele contractate de IMM-uri pentru capital de lucru și investiții, prelungirea acordării șomajului tehnic pentru sectoarele care nu își pot relua activitatea, într-o primă etapă, iar, ulterior, susținerea din fonduri guvernamentale a unei părți a cheltuielilor de salarizare pentru angajații ale căror locuri de muncă vor fi menținute de angajatori.

«Guvernul susține, prin măsuri active, reluarea activității sectorului Horeca, atunci când situația epidemiologică o va permite, însă această etapă trebuie atent pregătită, în condiții de siguranță sanitară pentru cetățeni», a subliniat prim-ministrul”, arată un comunicat emis de Executiv.

 

Premierul Ludovic Orban a continuat astăzi consultările cu reprezentanții industriei Horeca, în perspectiva reluării...

Posted by Guvernul României on Monday, May 18, 2020

Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turism, a spus, după această întâlnire, că a primit o promisiune de la premier privind redeschiderea sectorului de afaceri respectiv.

”Restaurantele, terasele vor fi redeschise de la 1 iunie, urmând ca hotelurile toate să fie redeschise pe 15 iunie. Luăm toate măsurile necesare în așa fel încât pe 15 iunie să fie startul pentru litoral 2020. Noi am cerut mai devreme, am făcut o reevaluare și am hotărât pe 15 iunie.

Avem promisiune de la Ludovic Orban privind șomajul tehnic, ne reduce chiriile la plajă, primă de reangajare. Avem o redeschidere din partea premierului. A spus că e important să repornim economia”, a spus Murad, la Antena 3.

Surse din Guvern au spus că încă nu există o decizie în acest sens, discuțiile de luni fiind doar la nivelul de consultări.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate