Tineri români „închiriați” de multinaționalele din Occident

Data publicării:
angajati birou

Multinaţionalele din străinătate colaborează cu tot mai multe companii din România pentru anumite servicii de specialitate. Astfel, zeci de mii de români lucrează acum indirect pentru unele dintre cele mai mari firme din lume. 

Ovidiu Dăianu colaborează de 10 ani cu diverse companii din România, care oferă servicii unor multinaţionale din Statele Unite. 

M-am angajat pentru limba engleză. Ulterior, au existat oportunităţi de avansare în carieră şi m-am specializat în gestionarea relaţiilor din partea companiilor cu băncile”, spune el.

Chiar dacă la început diferenţa de fus orar îi dadea bătăi de cap, acum spune că merită. Câştigă 3.000 de euro pe lună. 

Un alt exemplu este Cristina Pătraşcu. Tot printr-o firmă specializată, munceşte indirect pentru una dintre cele mai cunoscute multinaţionale din Europa de Vest. Vorbeşte fluent engleza şi franceza, criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească oricine vrea să devină analist de achiziţii. 

Am început ca şi consilier client. Asta însemnă să am legatură cu clienţii respectivi pe mail, chat sau telefon pentru a le rezolva problemele, de cele mai multe ori comerciale. Acum, am avansat şI lucrez la o altă multinaţională pentru aproape toate ţările din Europa de Vest”, a spus Cristina Patraşcu. 

Străinii caută tineri cu vârste cuprinse între 23 şi 30 de ani. 

Principalele motive pentru care companiile străine apelează la firme de outsourcing din România sunt centrele Universitare foarte bune, oameni bine pregatiţi, care cunosc multe limbi străine. Nu mă refer doar la engleză, franceză şi italiană, ci limbi mai rare”, Leonard Rizoiu, expert Resurse Umane. 

Un alt motiv pentru care străinii vor forţă de muncă din ţara noastră salariile pe care le plătesc. Spre exemplu, un contabil primeşte în Marea Britanie între 2.400 şi 6.000 de euro, în timp ce în România, pentru acelaşi post, angajatorii din marile companii dau cel mult 1.600 de euro. 

Numai în prima jumătate a anului au fost înregistrate 19.000 de aplicări pentru astfel de job-uri pe un singur site de recrutare. 

Un top al job-urilor cu cele mai multe locuri de munca disponibile. Dupa vânzari, pe lista ar urma job-urile de tip BPO (Business process outsourcing) - Call Center, iar pe locul trei job-urile din IT”, a spus Ana-maria Ceţean, reprezentant site de recrutare.

Cele mai multe companii care îşi externalizează în România serviciile sunt din SUA, Germania, Japonia, Olanda, Italia, Franţa şi Marea Britanie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri