Video Topul orașelor cu cele mai scumpe locuințe. Cât costă, în medie, un apartament de 65 mp în marile orașe: „Mi se pare inadmisibil”

Data actualizării: Data publicării:
femeie cumpara un apartament
La nivel național, prețul mediu pe metrul pătrat a ajuns în septembrie la 1.900 de euro, cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Credit foto: Guliver/Getty Images

Casele sunt tot mai scumpe, iar piața imobiliară începe să scadă. La nivel național, prețul mediu pe metrul pătrat a ajuns în septembrie la 1.900 de euro, cu 15% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, și cumpărătorii au ajuns să fie tot mai pretențioși, dar și atenți la detalii precum cartierul, anul construcției și materialele folosite. Într-un top realizat recent de o platformă de imobiliare, Cluj-Napoca conduce detașat, cu un preț mediu de 3.150€ pe metru pătrat, la vânzarea de locuințe. 

Scumpirea accelerată a locuințelor îi dezarmează pe cei care visau să se mute la casa lor, mai ales după ce apartamentele au ajuns să coste cât o vilă, în unele zone din țară.

„Cele mai căutate locuințe sunt cele cu două și trei camere. În Cluj-Napoca, de exemplu, cea mai căutată zonă este cea semicentrală, unde un apartament de 65 de mp ajunge să coste chiar 300.000 de euro. La polul opus se află locuințele de la periferie, acolo unde un apartament de 65 de mp este 110.000 de euro”, transmite Bianca Timșa, jurnalist Digi24.

Prețul mediu pe metru pătrat este de 3.150 de euro, cu 350 de euro mai mult decât anul trecut.

„Avem un apartament de două camere, care este mobilat și utilat lux, cum se spune. În partea mea dreaptă avem o bucătărie, care este decomandată cu ieșire pe balcon, un living care este amenajat cu canapea și are și el ieșire pe balcon. Se vinde la prețul de 220 de mii de euro, plus locul de parcare”, spune reprezentatul unei agenții imobiliare în timp ce ne prezintă unul dintre apartamentele scoase la vânzare.

„Criteriile principale sunt raportate la dimensiunea locuinței, la zonă și la anul construcției. Ansamblurile rezidențiale actuale, construite noi, cu toate facilitățile, sunt cele mai căutate”, concluzionează Alexandru Sămârtean, managerul unei agenții imobiliare din Cluj-Napoca.

Întrebată dacă și-ar permite să-și cumpere o locuință în condițiile actuale, o tânără răspunde prompt: „În momentul ăsta, nu”.

„Mi se pare inadmisibil. Mă gândesc cât este de frustrant și de greu pentru tinerii care își încep o viață profesională și cu dorința de a-și achiziționa și un imobil. Cred că nu este ușor”, e de părere o doamnă.

Și în Brașov, locuințele s-au scumpit cu 12% față de anul trecut. Un apartament de 65 de metri pătrați se vinde aici cu peste 145.000 de euro.

„2.238€ pe metru pătrat. Important e să înțelegem că acesta e un preț mediu, în sensul în care se fac tranzacții și la 1.600€ pe metru pătrat, și la 3.500-4.000€ pe metru pătrat”, explică Alin Cruceriu, consultant imobiliar.

În fața unei cheltuieli atât de mari, cumpărătorii au cerințe pe măsură de la viitoare locuință.

„Construcția să fie una de calitate, să existe școli, grădinițe, creșe, parc”, spune o femeie.

„Să aibă, în primul și în primul rând, asfalt, să fie o zonă cât de cât sigură pentru copii”, menționează un bărbat.

„În contrast, Timișoara este sub media națională în ceea ce privește prețul locuințelor pe metrul pătrat: 1.845 de euro. Totuși, se înregistrează și aici o creștere de preț cu 11% față de anul trecut”, transmite jurnalistul Digi24, Mihai Vălușescu.

Pentru un apartament de 65 de metri pătrați, clienții trebuie să plătească, în medie, 120.000 de euro. 

„Numai cu banca poți să te ajuți. Așa, cu salariul care este la noi în țară, nu prea poți”, spune dezamăgită o tânără.

Cele mai mari scumpiri le găsim, în schimb, în București, unde locuințele costă cu aproape 20 de procente mai mult față de anul trecut. Un apartament de 65 de metri pătrați se vinde acum, în medie, cu aproape 140.000 de euro. 

Cele mai scumpe orașe
sursa: imobiliare.ro

  • Cluj-Napoca - 3.150€/mp
  • Brașov - 2.223€/mp
  • București - 2.129€/mp
  • Craiova - 2.070€/mp
  • Timișoara - 1.845€/mp

*la nivel național - 1.909€/mp (+15%)

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Maşinile care se vor impozita triplu. Se aplică regula 'poluatorul plăteşte' din 2026
Digi FM
Două femei s-au luat la bătaie la Târgul de Crăciun din Craiova. Imaginile sunt virale: „Doar e la...
Pro FM
Keith Urban, declarații după despărțirea de Nicole Kidman. Ce mărturisiri a făcut după ce a recunocut că se...
Film Now
Cei mai bogați actori din universul Marvel. Starul care conduce detașat clasamentul
Adevarul
România în fața unor crize profunde: „Am luat un medicament de răceală, deși pacientul are cancer avansat”
Newsweek
Guvernul, anunț despre pensiile militare. Crește vârsta de pensionare, pensia - înghețată. Probleme la salarii
Digi FM
Când se deschide Târgul de Crăciun București în 2025. Cel mai mare va fi în Piata Constituției
Digi World
Dieta Portfolio, regimul care face furori la nivel mondial. Ce este și de ce unele studii spun că reduce...
Digi Animal World
Momentul când un urs apare pe un patinoar, deschis recent pentru localnici: „A vrut să-l încerce pentru noi”...
Film Now
Femeile superbe cu care s-a iubit Leonardo DiCaprio. De ce a fost acuzat că are o "obsesie" pentru iubite cu...
UTV
Ilona Brezoianu a născut. Actrița și soțul ei, Andrei, au un băiețel perfect sănătos