Sari la conținut

Tot mai multe companii vor să treacă la săptămâna de lucru de 4 zile. Epuizarea angajaților le determină să recurgă la acest model

Să lucrezi patru zile pe săptămână dar să fii plătit pentru cinci pare prea frumos să fie adevărat însă o serie de companii din întreaga lume, care au decis să încerce săptămâna de lucru de patru zile, au descoperit că aceasta duce la o productivitate mai mare, un personal mai motivat şi mai puţină epuizare, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Stressed Out Workers

Foto: Gulliver/Getty Images


„Este mult mai sănătos şi facem o treabă mai bună dacă nu avem un program de lucru infernal", a declarat Jan Schulz-Hofen, fondatorul companiei germane de software Planio, care a introdus săptămâna de lucru de patru zile pentru cei 10 angajaţi la începutul acestui an.

În Noua Zeelandă, compania de asigurări Perpetual Guardian a înregistrat o scădere a stresului şi o creştere a gradului de implicare a personalului după ce la începutul anului a testat un program de lucru de 32 de ore pe săptămână.

Chiar şi în Japonia, Guvernul încurajează companiile să permită ziua de luni liberă, chiar dacă alte scheme destinate să îi încurajeze pe angajaţi să lucreze mai puţin nu au avut efect, în această ţară unde angajaţii sunt renumiţi pentru că sunt dependenţi de muncă.

Confederaţia sindicală Trades Union Congress (TUC) din Marea Britanie militează pentru ca întreaga ţară să facă trecerea la săptămâna de lucru de patru zile, până la finele acestui secol, o iniţiativă sprijinită de Partidul Laburist, de opoziţie. „Aceasta ar reduce stresul provocat de încercarea de a echilibra munca şi viaţa personală şi ar îmbunătăţi egalitatea de gen. Companiile care au încercat săptămâna de lucru de patru zile susţin că duce la o mai bună productivitate şi o bunăstare a personalului", a declarat economistul TUC, Kate Bell.

La rândul său, Lucie Greene, expert la firma de consultanţă J. Walter Thompson, susţine că există o opoziţie faţă de programul de lucru prelungit, opoziţie evidenţiată de valul de critici apărut după ce patronul de la Tesla, Elon Musk, a publicat pe Tweeter mesajul „nimeni nu a schimbat lumea cu un program de lucru de 40 de ore pe săptămână". „Oamenii încep să renunţe la un program de viaţă digitală de tip 24 de ore din 24 şi să conştientizeze că există unele probleme de sănătate mentală care apar prin faptul că eşti conectat tot tipul la muncă", susţine Lucie Greene.

Un sondaj efectuat recent în rândul a 3.000 de angajaţi din opt ţări printre care SUA, Marea Britanie şi Germania a descoperit că aproape jumătate dintre respondenţi au declarat că ar putea foarte uşor să îşi rezolve atribuţiile de serviciu în cinci ore pe zi, dacă nu ar fi întrerupţi, pe primul loc fiind angajaţii din SUA, în rândul cărora 49% au declarat că fac ore suplimentare. 

 

Etichete: munca , stres angajati , epuizare la locul de munca , program de 4 zile

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale