16 kilometri din Autostrada Moldovei, aproape gata. Când s-ar putea circula pe ei

Data actualizării: Data publicării:
autostrada lugoj captura

Lucian Bode a vorbit la Digi24 despre o promisiune importantă a guvernanților – Autostrada Moldovei. Pe rețelele de socializare este foarte mare agitație. Oamenii sunt nemulțumiți că nu pot circula pe bucata de autostradă care reprezintă varianta ocolitoare a Bacăului, deși aceasta ar fi gata. Există inițiative de revoltă în acest sens. Localnicii amenință că ar putea bloca drumuri naționale dacă nu li se permite să circule pe acolo. Ministrul Bode spune că pe 7, 8 kilometri s-ar putea circula până la sfârșitul anului, mai precis pe breteaua spre Onești. Motivul pentru care nu se circulă pe o porțiune mai mare îl reprezintă „procedurile de finalizare în acord cu reglementările europene”. Trebuie menționat că acest tronson de drum a fost gata cu mult înainte de termenul de execuție care se împlinea anul viitor.

„Varianta ocolitoare Bacău – 31 de kilometri, din care 17 kilometri în regim de autostradă – este sub contract cu un antreprenor român care are termen de finalizare anul viitor. Spre bucuria noastră, acest antreprenor serios a reușit să finalizeze o bretea de aproape 8 kilometri – legătura spre Onești. Aceasta este finalizată, urmează toate procedurile de recepție, de notificare a Comisiei Europene, pentru că noi nu putem să dăm în trafic un obiectiv finanțat din fonduri europene – 85% bani europeni și 15% cofinanțarea statului român – fără a avea toate procedurile realizate, de la mediu până la recepție, absolut toate procedurile finalizate în acord cu reglementările europene”, a declarat Lucian Bode.

„Nu durează mult, dar nu îmi permit să risc, să compromit finanțarea europeană pe întreg obiectivul de 32 de kilometri, pentru că unii politicieni, în special fostul ministru Șova, și-a făcut un obicei din a se fotografia și a-și face selfie pe acest tronson de variantă ocolitoare a municipiului Bacău, punând o presiune publică pe care nu am înțeles-o. I-am și spus că eu nu țin în România un tronson de autostradă muzeu”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Lucian Bode: Am convingerea că în câteva săptămâni toate aceste proceduri să fie finalizate

Pe o parte din varianta ocolitoare a Bacăului s-ar putea circula din acest an a spus ministrul Bode. Primi kilometri pe care se va putea circula ar fi breteau spre Onești.

„Am convingerea că în câteva săptămâni, nu știu... eu mi-aș dori în câteva zile, toate aceste proceduri să fie finalizate, și în momentul în care le-am finalizat, să dăm în trafic mai întâi breteaua despre care vorbeam – legătura spre Onești – și o parte din autostradă, din cei 17 kilometri, undeva la 7, 8 kilometri. Antreprenorul încearcă să dea în trafic o bucată din varianta ocolitoare în acest an. Îmi doresc ca acei 60 de kilometri de autostradă, respectiv 50 de autostradă și 10 de drum național la 4 benzi să fie finalizați în acest an și dați în trafic”, a mai spus Lucian Bode.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...