Video Autostrada Sibiu - Făgăraș prinde contur. Ca să termine la timp, muncitorii au lucrat și pe timp de iarnă. Când ar urma să fie gata

Data publicării:
autostrada sibiu fagaras
Autostrada Sibiu - Făgăraș va avea 68 kilometri și va fi o alternativă la DN1. Sursa foto: colaj captură video Digi24

În mai puțin de doi ani, vom putea călători de la Sibiu la Brașov pe autostradă. Pe tronsonul 3, lucrările au ajuns la 30%. În această perioadă, muncitorii lucrează la poduri, viaducte și pasaje. Noua șosea de mare viteză va avea 68 de kilometri și va scurta drumul dintre Sibiu și Brașov cu aproximativ o oră.

Ucea, județul Brașov. 500 de muncitori și peste 150 de utilaje lucrează, în această perioadă, pe șantierul viitoarei autostrăzi Sibiu - Făgăraș. Șoseaua va fi parte din A13, care va lega, în final, Transilvania de Moldova.

„În spatele meu vedeți structura de la kilometrul 42, este undeva la mijlocul autostrăzii, cel mai lung pod de pe acest tronson. Are peste 800 de metri și suntem la un stadiu de 45-50% cu acest pod”, spune Claudiu Coman, șef șantier Lot 3 Autostrada Sibiu - Făgăraș.

Ca să fie siguri că vor termina la timp, muncitorii au lucrat și pe timp de iarnă. Șoferii sunt nerăbdători.

„Autostrada ar prelua tot traficul greu și ar fi mult mai bine plus, pentru noi, ar fi mult mai ușor să ajungem la Brașov sau la Sibiu”, e de părere un șofer.

„Eu acum trebuie să mă duc până în Sibiu, la doctor, de urgență. E una când mă duc și mă pun pe autobandă și mă duc în 30 de minute și una când mă duc pe trafic, la Veștem. Este colosal!”, mărturisește un alt participant la trafic.

„Este foarte aglomerat cu tiruri și cu toate astea. Se întârzie undeva la o oră, o oră și ceva, depinde. Și sunt foarte multe accidente. Presupun că o să fie mai fluid cu autostrada”, concluzionează altcineva.

Autostrada Sibiu - Făgăraș va avea 68 kilometri și va fi o alternativă la DN1. Proiectul este împărțit în patru tronsoane, iar cel mai avansat este lotul 3, lung de 18 kilometri, care este gata în proporție de 30%. Reprezentanții CNAIR dau asigurări că vom putea circula pe-acolo în cel mult doi ani.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
O bacterie „devoratoare de carne” se înmulțește rapid în Marea Neagră. Și turiștii de pe plajele din România...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani