Avalanșă de probleme tehnice la noile autobuze turcești cumpărate de Firea

Data actualizării: Data publicării:
teapa otokar

Avem autobuze noi în Capitală, dar asta nu înseamnă neapărat că şi merg ca unse. Ieri au ieşit pe traseu primele 30 de maşini turceşti de transport public, iar şoferii lor au fost puşi la grea încercare. Unii spun că au reuşit cu greu să pornească motoarele, alţii că le-au jucat feste comenzile. Şefii lor, însă, dau asigurări că autobuzele nu au nicio problemă: cei de la volan trebuie să mai înveţe puţin cum se conduc noile maşini.

Noile autobuze circulă de la 1 Decembrie pe cinci trasee. Ghinonul, sau proasta calitate, a făcut ca în prima zi de folosință, unul dintre cele de pe linia 336 să se oprească brusc. Computerul de bord a afişat un mesaj legat de siguranţa generală.

Mihai Trancă, sindicatul STB: Au început să apară multe probleme tehnice, sistemul de răcire, instalaţie aer, ne referim aici la uşile de acces în autobuz, de urcare şi coborâre a pasagerilor.
Reporter: Ce v-au mai transmis astăzi colegii dumneavoastră de pe teren?
Mihai Trancă: Probleme cu scaunul pe care ne aşezăm, spaţiul este foarte mic, se pilotează foarte greu autobuzele.

Prima zi pe traseu cu noile autobuze nu a fost uşoară pentru cei de la volan. Se plâng că unul dintre vehicule a pierdut combustibil la ieşirea din autobază, alte două au pornit cu greu, păreau să aibă bateriile descărcate, iar altuia i s-a blocat uşa conducătorului.

Citiți și: 

În plus, câţiva şoferi au îngheţat de frig în cabină. Societatea de Transport a anunţat că problemele tehnice s-au rezolvat şi că în privinţa încălzirii mai sunt lucruri de învăţat.

Mihai Trancă: Temperatura în ambele volume ale vehiculului trebuie să fie setată la același nivel, altfel apar dereglări și diferențe între salon și habitaclul șoferului. Șoferii au fost reinstruiți cum să intervină la reglarea temperaturii, astfel încât nu vor mai apărea probleme.

Primăria Capitalei a cumpărat 400 de autobuze de la o firmă din Turcia, cu 100 de milioane de euro. Autorităţile spun că 70 de vehicule noi vor ajunge la Bucureşti până la sfârşitul anului, iar după 1 ianuarie în fiecare lună câte 40.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri