Sari la conținut

Buticurile de la metrou aduc în prag de grevă sindicatele Metrorex

Metrorex vrea să scoată din joc sindicatele de la metrou, gestionare până în prezent ale spațiilor comerciale din subteran.

oameni metrou aglomeratie metrorex

FOTO: Shutterstock

Metrorex, compania de stat care administrează metroul bucureştean, a anunţat marţi că va organiza o licitaţie pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou, având în vedere că prezentul contract cu firma sindicatelor, Sindomet Servcom SRL, va expira pe 26 septembrie, potrivit News.ro.

Aproximativ o sută de sindicalişti Metrorex pichetează, marţi, sediul Ministerului Transporturilor, nemulţumiţi de ”politica de management” şi lipsa investiţiilor. Sindicaliştii reclamă ”probleme din ce în ce mai mari” care pun în pericol siguranţa pasagerilor.

Metrorex a anunţat că principala problemă ridicată de fiecare dată de reprezentanţii sindicatului este prelungirea contractului pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou.

”Adunarea Generală a Acţionarilor a solicitat Consiliului de Administraţie şi conducerii executive a Metrorex organizarea unei licitaţii pentru închirierea spaţiilor, conform procedurilor legale la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat contractul (26 septembrie 2018)”, precizează reprezentanţii Metrorex, într-un comunicat.

Sindomet Servcom SRL are în administrare toate spaţiile comerciale din staţiile de metrou, cu excepţia restaurantului McDonald’s din staţia Piaţa Unirii2.

Unitatea Sindicatul Liber din Metrou (USLM) a demarat marţi, la ora 9.00, un pichet de protest în parcarea Ministerului Transporturilor faţă de politica de management a ministrului Lucian Şova şi de către directorul general Dumitru Şodolescu la nivelul Metrorex.

”Subiectele pentru care reprezenanţii USLM au fost chemaţi la discuţii au fost legate de eficientizarea activităţii societăţii, îndeplinarea obiectivelor, reglementarea relaţiilor de muncă ori de serviciu dintre cele două părţi, promovarea drepturilor şi intereselor comune ale membrilor săi, îmbunătăţirea serviciilor, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă. Principala problemă ridicată de fiecare dată de reprezentanţii sindicatului este însă, prelungirea contractului dintre Sindomet şi Metrorex pentru închirierea spaţiilor din staţiile de metrou”, a informat Metrorex, într-un comunicat.

Contractul încheiat în 2003 pentru cinci ani, şi prelungit apoi de încă două ori, expiră în această toamnă. Comercianţii şi sindicatul au insistat să fie prelungit în continuare cu acordul părţilor.

Veniturile şi cheltuielile obţinute din activitatea contractului s-au repartizat din 2003 până în 2017, în cote de 25% pentru Metrorex şi 75% pentru Sindomet, iar începând cu 26 septembrie 2017, procentele de repartizare sunt 36% pentru Metrorex şi 64% pentru Sindomet Servcom.

”Metrorex are obligaţia să îşi optimizeze veniturile, inclusiv pe cele obţinute din închirierea spaţiilor comerciale. Aşa încât Metrorex a notificat Sindomet că acest contract va înceta de drept în septembrie 2018. În continuare, Metrorex va respecta procedurile legale pentru închirierea spaţiilor comerciale existente în staţiile de metrou”, adaugă conducerea companiei de stat.

Reprezentanţii Metrorex spun că, în cadrul pichetului, s-au lansat informaţii ce decredibilizează societatea de transport, legate de siguranţa circulaţiei trenurilor şi a siguranţei călătorilor, iar conducerea Metrorex afirmă că societatea respectă cerinţele privind siguranţa circulaţiei şi securitatea transportului, conform reglementărilor şi normelor emise de autorităţile din domeniu.

Etichete: Metrorex , Ministerul Transporturilor , uslm , sindomet , spatii comerciale metrou

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale