Sari la conținut

Cât va câștiga noul șef CNAIR pentru zero kilometri de autostradă

Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Administrație a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), organism controlat de către Ministerului Transporturilor, condus de Răzvan Cuc, prelungește practicile ilegale în ceea ce privește salarizarea directorului general interimar al CNAIR. Ștefan Ioniță, noul șef al companiei, va avea o leafă invidiată de mulți români.

Ștefan-Ioniță

Deși nu este selectat prin proceduri transparente și bazate pe competențele profesionale prevăzute de OUG 109 din 2011 privind ”guvernanța corporativă a întreprinderilor publice”, Ștefan Ioniță, noul șef al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) va beneficia cu vârf și îndesat de dărnicia prevederilor referitoare la salarizarea managerilor privați din ordonanța de urgență menționată. Până la desemnarea sa ca director interimar, Ștefan Ioniță a fost director tehnic și de calitate al companiei. El a fost însă suspendat din vechea funcție și uns, într-un mod misterios, pentru merite necunoscute public, drept interimar.

El urmează să câștige nu mai puțin de 24.000 de lei pe lună. Anul trecut însă CNAIR nu a dat traficului nici un kilometru de autostradă, în pofida unui buget cifrat la mai multe miliarde de lei, aflat la dispoziția sa. Prevederile invocate la numirea lui Ioniță, anume OUG 109 din 2011, prevăd o componentă fixă de remunerație, egală cu șase salarii medii brute pe ramură, la care se adaugă o componentă variabilă, cifrată la 60% din componenta fixă.

Salariul mediu brut pe ramură este de 2.500 de lei pe lună, deci, cu sporul de 60%, Ioniță va ajunge să câștige lunat peste 5.000 de euro. Ioniță va câștiga acești bani după ce zilele trecute CA CNAIR a adoptat o hotărâre conform căreia contractul acestuia se va încheia în aceleași condiții cu contractul predecesorului său, Cătălin Homor, nr 92/82910/11.12.2015.

CA Stefan Ionita

Pentru a le putea acorda sumele CA CNAIR invocă prevederile OUG 109 deși atât Ioniță, cât și Homor nu au fost numiți directori într-un proces de selecție transparent, nediscriminatoriu, bazat pe performanțe, după cum cere OUG menționat. Atât contractul lui Ioniță, cât și cel al lui Homor nu conțin indicatori de performanță de genul număr de kilometri construiți, fonduri europene absorbite, stare tehnică a drumurilor naționale.

Legal, retribuirea ar trebui făcută conform contractului colectiv de muncă la care trebuiau adăugate sporurile aferente de vechime conducere etc. Sumele încasate ar fi fost însă mult mai mici. Predecesorul celor doi, Narcis Neaga, fost director general interimar în 2015, a câștigat în acest an sub 20.000 de lei pe lună și aceasta doar prin luarea în calcul a unor ore suplimentare, spun surse din cadrul CNAIR care au solicitat anonimatul.

Pe aceeași temă