Drumul expres care ocolește Eforie - trei puncte slabe

coada autostrada soarelui litoral-1

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ar dori să realizeze un nou drum expres care să faciliteze accesul turiștilor spre sudul Litoralului. Există trei puncte slabe ale acestui proiect.

coada autostrada soarelui litoral 1

Şoseaua de 22 km va avea două benzi pe sens, iar şoferii nu vor mai fi nevoiţi să stea blocaţi în trafic în zona Agigea sau Eforie, aşa cum s-a întâmplat în această vară, potrivit informațiilor furnizate de șeful Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) într-un interviu acordat Hotnews.ro.

Deocamdată, acest drum există doar pe hârtie. Potrivit conducerii CNADNR, vor fi scoase la licitaţie studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic.

Drumul va fi construit în continuarea autostrăzii, va ocoli lacul Techirghiol şi se va conecta cu DN39 în zona localităţii 23 August. Valoarea proiectului este de aproape 53 de milioane de euro.

Planurile CNADNR prevăd ca licitația pentru SF și proiectul tehnic să fie lansată în noiembrie 2016, iar studiile și proiectarea să fie gata până la final de 2017. Ulterior, realizarea lucrărilor în regie proprie ar urma să dureze circa un an, iar deschiderea ar urma să aibă loc la sfârșitul anului 2018, susține Hotnews.ro.

Ce se vede la fața locului

Nervii acumulați de turiști în timpului sezonului estival, la intrarea pe podul de la Agigea, ar putea să dispară. Directorul CNADNR, Cătălin Homor, a declarat că, în următorii doi ani, spre sudul litoralului ar urma să fie construit un drum expres. Şoseaua ar urma să aibă 22 de kilometri, iar costurile sunt estimate la 53 de milioane de euro.

Compania de Autostrăzi a anunțat că ar vrea să construiască un drum de mare viteză spre sudul litoralului. Proiectul prevede o șosea construită în continuarea Autostrăzii A4, după podul nou.

Mihaela Brazdeș, reporter Digi24: „La ieşirea de pe podul nou, autorităţile vor construi un drum de la zero care va ajunge până pe şoseaua de centură din Techirghiol. Asta pentru ca şoferii să nu mai treacă prin localitatea Eforie şi să evite ambuteiajele”.

Drumul ar urma să ocolească Lacul Techirghiol şi să treacă prin mai multe localităţi.

Mihaela Brazdeș, reporter Digi24: „O altă parte a drumului expres ar urma să fie făcută pe un câmp şi ar ajunge în dreptul localităţii Biruinţa”.

Înainte de construirea drumul de mare viteză, autorităţile vor fi nevoite să rezolve alte probleme. Drumurile judeţene cu care s-ar intersecta noua şosea sunt, în unele cazuri, impracticabile. Pe lângă asta, în zonă nu sunt indicatoare, iar de semnal la telefon nici nu se pune problema.

Mihaela Brazdeș, reporter Digi24: „Drumul de mare viteză ar trebui să se suprapună pe DJ 393 care în acest moment este plin de gropi şi seamănă mai mult cu un drum de ţară”.

„Impracticabil e. Îţi strici căruţa, nu maşina. E dezastru. (Reporter: Intraţi cu maşina pe acolo?) Eu? Dacă vreau să ţin de maşină nu intru”, spune un localnic.

- Aţi avea curaj să treceţi cu maşina pe acolo?

- Cu riscuri, riscuri foarte mari, spune un alt șofer.

- La ce vă gândiţi?

-  La maşină, pivoţi şi tot ce răspunde de mecanica maşinii.

În acest moment, drumul expres există doar pe hârtie. Potrivit conducerii CNADNR, vor fi scoase la licitaţie Studiul de Fezabilitate şi Proiectul Tehnic. Acest drum ar urma să aibă o lungime de 22 de km şi câte două benzi pe sens. Valoarea proiectului se ridică la aproape 53 de milioane de euro, bani pe care autorităţile vor să îi obţină din fonduri europene.

Cele trei probleme

Derularea unui astfel de proiect ridică însă numeroase semne de întrebare. Nu este vorba de faptul că CNADNR nu duce lipsă de proiecte noi de drumuri, ci de realizări ale acestora. Motivele de scepticism privesc utilitatea și rentabilitatea acestui drum, absența acestuia din orice amenajare națională a teritoriului și relația cu Comisia Europeană, cum finanțarea ar urma să vină în bună măsură de la această instituție. Argumentele contrare îi aparțin lui Mihai Bașulescu, director general CNADNR în două mandate. Contactat telefonic de Digi24.ro pentru a oferit răspunsuri, Cătălin Homor, actualul șef al CNADNR a refuzat să clarifice proiectul.

Primul argument: Drumul expres va dubla două drumuri naționale

Una din primele probleme este nerentabilitatea realizării drumului în cauză. Ar fi un drum folosit cu precădere în sezonul turistic și care nu ar face decât să dubleze DN39, actualul drum de legătură spre sudul Litoralului. Tot dublat ar fi și DN38, drumul național care pleacă de la sud de Agigea, trece prin Negru Vodă și mai departe spre Bulgaria. Harta prezentată de Hotnews.ro arată un drum care pe o lungime de trei kilometri, la vest de Techirghiol, are același traseu cu DN38.

De ce ar cheltui 55 milioane de euro să facă un drum nou și nu ar moderniza, extinde actualul drum național”, se întreabă retoric Mihai Bașulescu. El caracerizează proiectul șefului CNADNR ca un ”baloc de săpun, electoral”.

Al doilea contraargument: Capacitatea CNADNR de a face ea însăși drumul

Al doilea semnde întrebare privește capacitatea companiei de a construi drumuri expres prin regie proprie. În 1990 Compania avea nu mai puțin de 18.000 de angajați, față de 6.000 în prezent și nici măcar atunci nu era în măsură să construiască drumuri. Compania se ocupa atunci doar de întreținerea drumurilor naționale, iar investițiile noi erau în sarcina unei întreprinderi naționale, anume CCCF (Centrala Construcții și Căi Ferate) care avea sucursale în toată țara. Realizarea unui drum în regie proprie ar presupune sute de muncitori, ingineri tehnicieni, echipamente , specialiști în magement, toți lipsă deocamdată.

Al treilea semn de întrebare: Absența proiectului din orice plan de amenajare

Al treilea semn de întrebare priveste legislația. Potrivit reglementărilor europene orice achiziție cu valoare mai mare de 5 milioane de euro trebuie publicată în jurnalul de achiziții al Uniunii Europene. Aceasta cu atât mai mult cu cât se pretinde că proiectul va fi finanțat din FEDR – Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul drumului expres nu este inclus în niciun Master Plan național de Transporturi și nici în Planul Național de Amenajare a Teritoriului, spune fostul director general.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate