Ce au pățit angajații Ryanair care „au dormit pe jos” într-un aeroport

Data publicării:
Angajati Ryanair dormind pe podea
Foto: Twitter

Șase angajați ai companiei Ryanair care ar fi petrecut luna trecută o noapte, dormind pe podea într-un aeroport din Spania, fără apă sau mâncare, au fost concediați, relatează BBC.

Angajati Ryanair dormind pe podea
Foto: Twitter@jimbaba

Ryanair acuză că imaginea a fost aranjată și că i-a fost afectată imaginea. Cei șase angajați au fost concediați pe motiv de „abatere gravă” de la conduita companiei, iar gestul lor „a cauzat o rupere iremediabilă a încrederii”.

24 de angajați Ryanair au rămas blocați pe aeroportul din Malaga, luna trecută, după ce două zboruri spre Porto au fost redirecționate.

Sindicaliștii portugheziau spus atunci că însoțitorii de zbor nu au avut de ales decât să își petreacă noaptea pe podeaua din aeroport, întrucât compania nu le-a pus la dispoziție camere de hotel și nici mâncare sau apă. În sprijinul afirmațiilor, sindicatul a publicat și o poză în care șase angajați par să doarmă întinși pe jos.

Pe de altă parte, compania Ryanair a susținut atunci că fotografia face parte dintr-un plan bine pus la punct și că niciunul dintre angajații săi nu a dormit pe podea.

„Din cauza furtunilor din Porto, mai mult zboruri au fost redirecționate spre Malaga. Cum s-a întâmplat să fie chiar într-o zi de sărbătoare națională în Spania, toate hotelurile erau rezervate. Echipajul a petrecut un scurt timp în cabina rezervată însoțitorilor de zbor, înainte să fie mutați într-un salon VIP, iar următoarea zi s-au întors în Porto”, a transmis Ryanair.

Însă, sindicaliștii au mai acuzat că angajații au fost duși într-o încăpere în care nu aveau loc să se odihnească și au fost ținuți acolo de la ora 1:30 până la ora 6:00, fără să aibă acces la hrană, apă sau un loc de stat jos, întrucât în cameră se aflau doar 8 scaune pentru cei 24 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri