Ce despăgubiri puteți primi dacă întârzie zborul

Data actualizării: Data publicării:
Chicago's O'Hare Airport Snarled In Ground Stops After Fire At FAA Building
Foto: Guliver/GettyImages

Legislația Uniunii Europene permite călătorilor să ceară compensații și alte drepturi de la operatorii de zbor, atunci când nu putem ajunge la destinație la data plănuită.

Legislaţia europeană vine în ajutorul călătorilor. De pildă, în cazul zborurilor întârziate, compania aeriană este obligată să vă ofere asistență, mâncare şi apă, proporţional cu timpul de aşteptare.

Pasagerii au dreptul şi la despăgubiri substanţiale, în cazul în care ajung la destinaţie cu trei ore sau mai mult decât era prevăzut. Iar compensaţiile nu sunt deloc mici. Sumele pe care le puteţi primi variază între 250 şi 600 de euro per pasager, în funcţie de cât de mare era distanţa.

Mai exact, pentru zboruri pe distanţe sub 1.500 de kilometri puteţi primi 250 de euro despăgubire. Dacă distanţa depăşeste 1.500 de kilometri atunci aţi putea primi 400 de euro. O sumă încă şi mai mare - 600 de euro - aţi putea primi în cazul zborurilor pe distanţe ce depăşesc 3.500 de kilometri.

Atenţie însă, despăgubirile NU se acordă în cazul situațiilor excepţionale ce ţin de gestionarea traficului aerian, instabilitatea politică, probleme de securitate și condițiile meteo nefavorabile.

Nu se acordă despăgubiri nici în cazul în care călătorii au fost informați cu două săptămâni înainte de către operatorul aerian că zborul este anulat sau dacă le-a oferit un zbor alternativ pe aceeaşi rută.

Numai anul trecut, peste 23.000 de zboruri din cele peste 2,6 milioane analizate au avut probleme cu decolarea şi aterizarea, arată o statistică Flight Refund, care include 6 state europene, printre care şi România, Franţa, Marea Britanie, Germania, Ungaria şi Polonia.

Obligaţiile companiei aeriene

  • Asistenţă
  • Mâncare şi răcoritoare
  • Despăgubiri

Valoarea despăgubirilor

Suma - Distanţa

250 € - 1.500 km

400 € - 1.500 - 3.500 km

600 € - Peste 3 500 km

Sursa: Europa.eu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri