Video Centura Bușteni-Azuga prinde contur. Cum va schimba șoseaua de 10 kilometri traficul sufocant de pe Valea Prahovei

Data publicării:
centura azuga busteni
Lucrările la centura Bușteni-Azuga, care va avea 10 kilometri, sunt în plină desfășurare și promit să fluidizeze traficul sufocant de pe Valea Prahovei. Sursa foto: colaj captură video Digi24

Vești bune pentru traficul infernal de pe DN1. Pe Valea Prahovei se lucrează la centurile care ar trebui să scoată traficul din stațiuni și să scurteze drumurile șoferilor. Dacă la Comarnic, lucrările sunt aproape gata, centura Bușteni-Azuga este abia la început. O echipă Digi24 a fost pe șantierul șoselei care va avea 10 kilometri și care ar urma să fie deschisă traficului la finalul anului viitor.

Cozi kilometrice, mașini care circulă bară la bară și nervi întinși la maximum. Așa arată zilnic traficul pe Drumul Național 1, de pe Valea Prahovei.

„Locuiesc aici, în zonă, și mai ales în luna august a fost groaznic! Așa e în fiecare zi, și ziua, și noaptea. Tot timpul”, spune exasperat de situație un localnic.

„Infernal, dar asta e... Ieri am venit de la Constanța, de la Nistorești la Comarnic o oră jumătate am făcut”, povestește un șofer.

„De 30 de ani, traficul e la fel. Nici nu vedem vreo îmbunătățire”, susține dezamăgită o altă localnică.

Pentru a fluidiza traficul, autoritățile au început să construiască centuri ocolitoare. Una dintre ele este cea de la Comarnic, care are o lungime de 6 kilometri și ar urma să fie deschisă luna viitoare. A doua va conecta stațiunile de munte Azuga și Bușteni.

„Centura Azuga-Bușteni va avea aproape 10 kilometri și două benzi pe sens. În acest moment, se lucrează la podurile peste calea ferată și peste râul Prahova”, transmite jurnalistul Digi24, Bianca Venter.

Lucrările au pornit în noiembrie anul trecut și sunt abia la început.

„Lucrarea este destul de complexă: 16 poduri, lucrări de consolidare a versanților, devieri de utilități. Avem un coridor de expropriere în orașul Bușteni și în orașul Azuga și suntem limitați de proprietățile private, de râul Prahova”, explică Mario Adrian Bordiciuc, șef de șantier.

Până când șoferii vor putea să ocolească stațiunile de pe Valea Prahovei, răbdarea rămâne singura soluție.

„Sunt taximetrist și 7-8 ore sunt pe stradă. Din astea, cred că le stau pe loc jumate, 4-5 ore sigur. Sperăm că se va mai fluidiza puțin traficul, în contextul în care nu vor mai fi nici camioanele”, spune optimist un șofer.

Costurile pentru centura Azuga - Bușteni se ridică la peste 840 de milioane de lei, fonduri europene și de la bugetul de stat. Șoseaua ar trebui să fie gata la finalul anului viitor.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Citește și: VIDEO Drumul care poate salva Valea Prahovei de aglomerație: Șoseaua de centura a orașului Comarnic este aproape gata. Când va fi deschisă

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...