Consilierul Mihalache al premierului Dăncilă, numit semi-legal șef al CFR SA. E și sef la Compania de Autostrăzi

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
cfr locomotiva cale ferata_captura

Un Consiliul de Administrație al CFR, în care au fost prezenți doar trei membri din șapte, l-au numit miercuri la șefia companiei de căi ferate CFR SA pe Costin Mihalache, consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă. Mandatele celor trei expiră în câteva zile, iar restul de patru membri și-au depus în urmă cu ceva timp demisiile. Mihalache, absolvent al Academiei de Poliție,  deține și funcția de șef al Consiliului de Administrație al Companiei de Drumuri și Autostrăzi și, de-a lungul anilor, s-a specializat în funcții bănoase la stat.

Consiliul de Administrație ar fi fost convocat mai demult și nu a întrunit numărul minim de membri necesar pentru ca votul să fie valid, respectiv patru membri (peste jumătate din numărul de șapte membri ai CA CFR), potrivit surselor Digi24.ro. 

Cei trei membri prezenți la ședința CA au votat numirea lui Costin Mihalache în funcția de director general CFR. Ei au fost numiți în 16 februarie 2015 cu mandate de patru ani deci care expiră vineri.

Numirea lui Mihalache vine după ce zilele trecute a expirat mandatul lui Ion Gavrilă, un inginer cu vechime în sistemul feroviar.

Potrivit clubferoviar.ro, în perioada februarie 2014-decembrie 2014 a fost secretar de stat Coordonator împuternicit pentru SC Transelectrica SA și SC Transgaz SA.

Costin Mihalache a fost și în perioada ianuarie 2013 – februarie 2014 consilier de stat însărcinat cu dezvoltarea relațiilor politico-economice cu statele regiunii Asia Pacific si Orientul Mijlociu, cu accent pe China, Japonia, Coreea de Sud, India, Iran si Irak.

Citește „Un polițist pus șef peste CA la Compania de Investiții Rutiere

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri