Premierul Dăncilă a trimis Corpul de control la Tarom. Este verificată vânzarea celor două Airbus A310

Data actualizării: Data publicării:
161029_A310_TAROM_RETRAGERE_04_INQUAM_Octav_Ganea

Acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A. Din dispoziția premierului Viorica Dăncilă, Corpul de control al prim-ministrului a declanșat astăzi o acțiune de control la Compania Națională de Transporturi Aeriene – TAROM S.A.

Foto: Aeronava Transilvania, indicator YR-LCA

Obiectivele acțiunii de control constau în verificarea respectării dispozițiilor legale privind organizarea și funcționarea TAROM S.A., regulile care guvernează sistemul de administrare și control, precum și circumstanțele în care două aeronave Airbus A310 au fost înstrăinate în anul 2018.
La finalul verificărilor, concluziile vor fi prezentate prim-ministrului Guvernului României și, după caz, vor fi comunicare instituțiilor abilitate pentru dispunerea măsurilor legale ce se impun, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.
 
Astfel de controale se fac des și, de cele mai multe ori, nu se anunță public rezultatul verificărilor. Ultimul control a fost făcut în timpul premierului Mihai Tudose în decembrie 2017. 

„Vești de la ce s-a găsit la Tarom probabil că o să aflați de pe la Parchet, unde s-a trimis dosarul. Este inimaginabil și nu pot să vă spun mai mult, fiindcă este un dosar în curs, frizează orice imaginație săltăreață ce s-a găsit acolo", spunea  Tudose, la acel moment.

Problema vânzării aeronavelor A310 este una veche, datând de cel puțin 10 ani. Aeronavele au zburat în perioada 2000-2004 spre China și Statele Unite, fiind considerate responsabile de pierderile uriașe ale companiei Tarom din acei ani. Cel care a luat decizia retragerii lor de pe cursele lung curier a fost ministrul Transporturilor din acei ani, Miron Mitrea. Ulterior aeronavele au fost închiriate sau au zburat către destinații europene

Tarom a obţinut anul trecut venituri de 5,48 milioane dolari prin vânzarea celor două aeronave Airbus A310 care, prin reintroducerea în operarea comercială, ar fi generat cheltuieli de 26 milioane de dolari în doi ani, spunea directorul general Tarom, Werner Wolff. Aeronavele, numite „Transilvania” și „Moldova”, au ajuns în proprietatea Armenia Airways.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri