Cum ajungi cel mai convenabil din vestul țării în Bucureşti

Data actualizării: Data publicării:
tren

Să vii din vestul ţării în Capitală e un adevărat chin, din cauza infrastructurii. Ai varianta să vii cu trenul. Faci 10 ore şi nu ştii în ce condiţii călătoreşti. Vagoanele sunt de cele mai multe ori mizerabile, iar la toaletă mai bine nu te duci. Autocarul e o altă variantă, dar călătoria durează mult şi nu prea poţi vorbi de confort când stai cu genunchii la piept, înghesuit de scaunul din faţă. Dacă pleci la drum cu maşina personală, trebuie să ai bani de-un plin, iar la destinaţie ajungi rupt de oboseală. Cea mai rapidă variantă e, de la sine înţeles, avionul. Dacă nu cumperi bilete din timp, însă, dai o mică avere pe o cursă până în Capitală.

Când vine vorba de călătoria cu trenul, pasagerii au deja imaginea întipărită pe retină: îi aşteaptă o plictiseală de nedescris, mizerie peste tot şi, cel mai probabil, întârzieri.

De la Timișoara și până la București, CFR Călători pune la dispoziția celor interesați 16 trenuri dintre care trei sunt rute directe. Prețul unui bilet la vagonul de clasa a II-a este de 100 de lei, iar la clasa întâi sare de 150. La cuşetă veţi plăti 130 de lei pe un loc într-un compartiment cu 6 paturi.

Mihaela Crețu, jurnalist Digi24: Cât timp își caută locul în acest vagon, călătorii trebuie să fie foarte atenți unde pun mâna. Ferestrele, pereții, toate sunt murdare, rupte sau peticite.

Călătorului îi șade bine cu drumul, spune zicala, iar CFR-ul întăreşte asta: călătoria de la Timişoara la Bucureşti durează zece ore.

Aceeaşi infrastructură feroviară e folosită şi de companiile private de transport. Din decembrie anul trecut, pe ruta Arad-Timişoara-Bucureşti circulă un tren ce pare din alt film.

„Trebuie să recunosc, sunt destul de impresionat. Vii într-un tren ca acesta, care chiar e foarte modern, e foarte încăpător, scaunele sunt foarte ok, e spațiu”, spune un călător.

„Sunt condițiile pe care trebuia să le aibă CFR-ul de foarte mult timp. Concurența aduce un plus valoare pentru călători”, adaugă un altul.

Biletele pot fi cumpărate şi online şi direct din tren. Rezervările se pot face și telefonic. Preţul unui bilet Arad-Bucureşti este de 136 de lei la clasa I şi 88 de lei la clasa a II-a. La vagonul de dormit, indiferent de distanţă, rezervarea costă 140 de lei.

Valer Blidar, proprietarul grupului de firme Astra Vagoane Călători: România e singura țară din lume, care în ultimii 10 ani nu a avut nicio alocație bugetară pentru achiziția de vagoane noi, de trenuri. Așa că am considerat că ar fi oportun să vină cineva cu mijloace de transport moderne.

Maşina personală e o altă opţiune. În funcţie de maşină şi de cât de grea e talpa şoferului, un drum Timişoara-Bucureşti poate costa, însă, şi de două ori mai mult decât trenul.

Avionul e, de departe, cea mai rapidă variantă.

Daniel Idolu, director general Aeroport Timișoara: Frecvenţa zilnică a zborurilor este de 6-7 zboruri pe zi, în funcție de zilele săptămânii.

Prețul unui bilet de avion pornește de la 9,99 de euro dar poate depăși suta de euro, dacă rezervarea nu e făcută din timp. 45 de minute durează zborul Timişoara-Bucureşti.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri