Curse directe Canada-România. Primele impresii ale călătorilor

Data publicării:
calatori air canada

Se zboară, din nou, direct peste Ocean, în și din România. Curse din Canada spre București și retur sunt operate de vineri pe Aeroportul Henri Coandă.  Călătoria durează mai puţin de zece ore, iar un bilet costă 900 de euro. Ultimul zbor transatlantic din ţara noastră avea ca destinaţie New York şi a fost efectuat, până în 2008, de compania aeriană Delta. 

După o pauză de 10 ani, primul zbor transatlantic direct a ajuns, vineri, pe aeroportul din Otopeni. Compania Air Canada e cea care operează cursele directe București - Montreal, respectiv București-Toronto și retur. Călătoria durează în jur de 10 ore, iar un bilet costă aproximativ 900 de euro.

Primul zbor direct peste ocean a avut 240 de pasageri.

„A fost așa de plăcut, de nu vă spun. Și pornirea, și aterizarea au fost minunate”, spune încântată o doamnă.

*

- Foarte scurt, mult mai scurt, cu trei ore mai scurt, se bucură un alt călător.
- De câți ani trăiți în Canada?
- De câțiva ani, 20 aproape.
- Mai des acasă?
- Mult mai des acum.

*

- Cum este primul pas pe pământ românesc? După cât timp?
- După 2 ani. E foarte bine, e foarte frumos, spune o doamnă. Foarte emoționant, adaugă ea.
- De cât timp sunteți plecată?
- De 30 de ani.

„Suntem entuziasmaţi că suntem aici. CEO-ul nostru este de origine română şi este extrem de încântat de aceste rute. (...) Cu acest Boeing 767 vom aduce 40.000 de călători între Canada şi România în primul an şi ne uităm la oportunităti de creştere pe această piaţă. Sunt foarte multe rezervări în avans şi suntem mulţumiţi de reacţia din piaţă. Ne aşteptăm la un sezon puternic şi încurajăm canadienii să descopere Bucureştiul”, a declarat Duncan Bureau, președintele Air Canada.

De cealaltă parte, autorităţile române speră că odată cu reluarea curselor transatlantice, se vor dezvolta comunităţi de business în ţara noastră. Recunosc însă că, mai întâi, trebuie să treacă un test.

„Aeroportul poate opera aceste zboruri în condiții de siguranță. Infrastructura nu este în starea ideală, incidente se pot întâmpla, dar sunt incidente care sunt legate de intrastructructură, care nu reprezintă risc aeronautic. Nu suntem pe deplin pregătiți. Încercăm să ținem pasul odată cu dezvoltarea acestor rute transatlantice. Pista va necesita o întreținere continuă și reparații vor fi până la realizarea reparațiilor capitale”, a declarat, franc, Dan Baciu, directorul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB).

„Vom face eforturile corespunzătoare în viitor pentru ca facilităţile aeroportuare pe care le oferă Aeroportul Henri Coandă să se dezvolte, să fie sustenabile, să fie din ce în ce mai bune”, a promis ministrul transporturilor, Lucian Șova.

Avioanele Air Canada vor avea patru zboruri pe săptămână.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri