Sari la conținut

De ce a luat Dragnea în colimator doar CFR, nu și Compania de Drumuri?

Președintele PSD Liviu Dragnea vorbește de pierderi de 142 de milioane de euro la compania CFR, inclusiv din cauza unor ”complicități ale unora din companie”. Pierderile Companiei de Autostrăzi depășeșsc 200 de milioane d eeuro și totuși Dragnea nu spune nimic de ele. Cum se explică?

locomotiva

Foto: CFR Călători

Liviu Dragnea a declarat vineri presei că va face publice o serie de documente din care rezultă cum statul român trebuie să plătească sute de milioane de euro unor firme private, „în general străine”. Dragnea a dat și un exemplu, CFR SA, care trebuie să plătească 142 de milioane de euro.

Numai aici avem 142 de milioane de euro pe care o societate de stat, CFR, trebuie să le plătească ca și pretenții. Eu cred, părerea mea, că procurorii, între două-trei hotărâri de Guvern pe care le investighează, care sunt și legale, poate ar trebui să investigheze și de ce statul român, prin diverse companii de stat, trebuie să plătească unor firme private, în general străine, sute de milioane de euro. Și în baza unor hotărâri judecătorești. Să vadă cum reușim noi, în România, și pe autostrăzi, și pe căi ferate să nu facem lucrări, în schimb să plătim. Și asta nu este o situație de astăzi, s-a strâns în ani (...) Teoretic, Guvernul ar trebui să trimită asta la procurori pentru că nu e în regulă. Nu-mi permit să spun cum au judecat instanțele când au decis așa ceva, dar poate ar trebui o analiză mult mai serioasă, pentru că statul român pierde sute de milioane de euro”, a declarat Dragnea, înaintea CEx al PSD.

Întrebat de jurnaliști pentru ce sunt solicitate plățile respective, șeful PSD a spus că este vorba de „tot felul de pretenții, nu e o situație unitară”.

Tot Dragnea a precizat că s-a ajuns probabil în această situație „cu complicitatea unora din companiile respective”.

Despre ce pierderi e vorba

În limbaj de specialitate, respectiv cel al contractelor FIDIC, pierderile menționate de șeful PSD poartă denumirea de claimuri. Acestea sunt sume, plăți la care constructorii se consideră îndreptățiți, în situația în care o companie de stat nu își respectă angajamentele față de ei.

Spre exemplu, dacă firma de stat, fie CFR, fie Compania de Drumuri (CNAIR) pun la dispoziție cu întârziere autorizațiile de construire, constructorii nu pot face lucrarea deși au utilajele la fața locului. Ei consideră că înregistrează pierderi cu salariile angajaților sau cu închirierea utilajelor și cer daune companiilor de stat.

Uneori pretențiile formulate sunt absurde. Un constructor a cerut la CFR mai mulţi bani deoarece pomii care trebuiau scoşi din pământ se îngroşaseră în cei câţiva ani scurşi de la începerea lucrărilor

Tot la CFR, firma austriacă Porr care a primit contractul de reparare a magistralei Câmpina-Predeal, a întocmit peste 100 de notificări de claimuri, în valoare de peste 12 milioane de euro.

Dacă în cazul CFR pretențiile menționate de Dragena sunt de 142 milioane de euro, la CNAIR acestea sunt mult mai mari. O situație prezentată de Digi24.ro la începutul anului 2017 vorbea de 32 de proceduri de arbitraj, în care fuseseră emise pretenții ce depășeau un miliard de lei, respectiv 1.07 miliarde lei.

Atunci de ce supărarea lui Dragnea este îndreptată împotriva CFR și nu și a CNAIR? Cauza pare a fi faptul că, spre deosebire de CNAIR, unde PSD și-a numit oamenii, la CFR șeful companiei, Marius Chiper, a fost numit de tehnocrați. Mai precis de Dan Costescu, fostul ministru tehnocrat. Marius Chiper a fost numit la cârma companiei în decembrie 2015 iar protectorul lui pare a fi fost Valeriu Zgonea, fost președinte al Camerei Deputaților, intrat în dizgrația PSD.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au confirmat pentru Digi24.ro existența unor discuții la nivelul conducerii ministerului pentru înlocuirea lui Chiper. Sunt vehiculate chiar câteva nume. CFR este o companie importantă pe harta contractelor de infrastructură. Valoarea totală a acestora se cifrează anual la sute de milioane, dacă nu miliarde de euro.

Etichete: claimuri , cnair , liviu dragnea cfr , ministerul transporturilor psd

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale