Sari la conținut

Deschiderea metroului către Străulești se amână

Metrorex amână pentru primul trimestru al lui 2017 inaugurarea staţiilor de metrou Străuleşti şi Laminorului, de pe magistrala 4 a metroului bucureştean. Deschiderea trebuia să aibă loc înainte de sfârşitul acestui an.

metrou (2)

Stațiile Străulesti și Laminorului de pe magistrala 4 ar urma sa fie deschise în următorele trei luni, întrucât la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, pentru a fi asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor. În perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor.

„La începutul lunii decembrie 2016, Metrorex a demarat verificările în vederea recepţiei la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiţii Magistrala 4 - Extinderea cu două noi staţii de metrou: Laminorului şi Străulesti. Acestea sunt situate în partea de nord a Bucureştiului şi sunt aferente secţiunii Parc Bazilescu - Străuleşti, în lungime de 2,1 km.

Concluziile comisiilor de specialitate care au verificat lucrările au evidenţiat finalizarea tuturor  lucrărilor  de arhitectură, finisaje, lifturi şi escalatoare, cale de rulare, instalatii electrice şi sanitare, instalaţii PSI, instalaţii de ventilaţie, telefonie şi ceasoficare, acestea fiind în deplină stare de funcţionare, astfel încat probele tehnologice aferente instalaţiilor precum şi ale circulaţiei trenurilor să poată fi efectuate.

Întrucât la acest moment, nu au fost finalizate o serie de lucrări privind detecţia şi alarmarea la incendiu, astfel încât să fie asigurate în totalitate condiţiile de siguranţă şi confort a călătorilor, în perioada imediat următoare vor fi continuate testele de sistem şi de circulaţie a trenurilor, precum şi continuarea lucrărilor nefinalizate  pentru a putea fi create condiţiile de punere în funcţiune cu călători cât mai repede posibil (estimat în primul trimestru al anului 2017). Circulaţia cu pasageri pe această secţiune va fi anunţată public dupa finalizarea probelor”, conform unui comunicat Metrorex.