Director în Ministerul Transporturilor: Avem în discuţie două mari magistrale de metrou despre care nu s-a vorbit până acum

Data publicării:
garnitura metrou pipera - metrorex.ro
Foto: Metrorex

Ministerul Transporturilor ia în calcul realizarea de noi tronsoane de metrou care să lege zone dens populate. Una dintre acestea vizează continuarea magistralei M5, iar cealaltă ia în calcul o nouă magistrală care să lege Crângaşi de Dristor 2, a spus Robert Răzvan Dobre, director în Ministerul Transporturilor.

„În şedinţele noastre cu Metrorexul, pe lângă extinderile de reţea, cea dinspre Militari spre şoseaua de centură, cea Străuleşti spre Mogoşoaia, de la Pipera spre centura de nord şi deja cunoscuta extensie M 12 spre sud, spre Berceni, mai avem două mari magistrale despre care nu s-a vorbit până acum, dar sunt de mare perspectivă: continuarea lui M5, pe care o ştim, prin centrul Bucureştiului, dar diametrala Bragadiru-Voluntari, care ar trebui să treacă prin centrul Capitalei, ar trebui să fie un vector foarte mare de conectivitate, pentru că conectează foarte mari bazine de populaţie”, a spus Dobre, la Maratonul Infrastructurii şi Mobilităţii, potrivit News.ro.

„Iarăşi cu perspective foarte serioase de transport este închiderea inelului central de metrou de la Crângaşi la Dristor 2 cu o nouă magistrală”, a adăugat el.

Dobre a mai spus că Ministerul Transporturilor doreşte să lanseze studiile de prefezabilitate şi de fezabilitate pentru cele două proiecte.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Piața neagră a luxului. Cum vinde Rusia SUV-uri BMW contrafăcute la preț premium
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...