Directorul Metrorex vrea să angajeze aproape o mie de oameni

Data actualizării: Data publicării:
dumitru sodolescu

Promitea să fie cea mai mare realizare a Metrorex după Revoluţie, iar mii de bucureştenii aşteptau, plini de speranţă, să scape de aglomeraţia sufocantă din trafic. Lucrările pentru Magistrala 5 au fost licitate în 2008, au început în 2012 şi costă 700 de milioane de euro. Cu un termen final stabilit pentru 2016, magistrala nu este însă gata nici acum, după 3 ani de la acest termen. Reprezentanţii Metrorex susţin că tronsonul Drumul Taberei - Eroilor va fi gata până la sfârşitul acestui an. Directorul general al companiei de transport a vizitat luni santierul şi a spus că va fi nevoie să facă sute de angajări.

Magistrala 5 este extrem de importantă pentru locuitorii Capitalei. Pe acest tronson ar putea circula aproximativ 300.000 de călători zilnic. Astfel, s-ar decongestiona traficul de la suprafaţă.

Constantin Mustăţea, director investiţii Metrorex: Distanţa între staţii pe Magistrala 5 ca şi medie este undeva la 600 m. Unele au 700 m, altele 550 m, dar s-a urmărit ca capacitatea acestei linii de transport să fie utilizată la maxim, să fie colectat tot bazinul din Drumul Taberei. De aceea s-au realizat şi multe accese poziţionate în punctele de interes de acces a cetăţenilor.

Reprezentanţii Metrorex dau vina pe problemele care au pus frână lucrărilor de-a lungul anilor.

Dumitru Şodolescu, director general Metrorex: A fost o perioadă de vreo 6 luni de zile când practic nu a fost finanţare pentru proiect. După aceea utilităţile. Dacă nu ai o hartă exactă a utilităţilor, categoric apar reparaţii neprevăzute şi înseamnă şi costuri suplimentare şi timp suplimentar. Pasajul de legătură cu tramvaiul 41 s-ar putea să mai întârzie, sunt 9 devieri de făcut. Vom achiziţiona 13 trenuri noi pentru Magistrala 5 cu fonduri de la BEI. Orice investiţie nouă înseamnă angajări de personal. Noi nu avem personal pe care să-l luăm de la celelalte magistrale să îl aducem aici. Va fi personal dedicat pentru Magistrala 5. 947 de angajaţi noi.

Chiar dacă lucrările la majoritatea staţiilor sunt aproape finalizate, această linie de metrou nu poate fi folosită.

Staţia Romancierilor din Drumul Taberei este gata în proporţie de 99%. Singurul lucru care lipseşte este sistemul de automatizare care nu a fost încă instalat. Licitaţia pentru instalarea sistemului de automatizare a fost contestată în instanţă şi se află blocată acolo din mai 2018. Aşadar, până nu se va soluţiona această contestaţie, această linie de metrou nu va putea fi utilizată de public.

Directorul general al Metrorex dă însă asigurări ca Magistrala 5 va fi gata până la sfârşitul acestui an.

Dumitru Şodolescu, director general Metrorex: Lucrările vor fi finalizate până în septembrie-octombrie în totalitate. Avem finanţarea asigurată pentru absolut toate lucrările, mai puţin finalizarea sistemului de automatizare. La modul general, partea de infrastructură e terminată în procent de 99,3%, calea de rulare este 99%. Practic, la sfârşitul lunii martie calea de rulare va fi finalizată în totalitate, iar şina a treia în aprilie, ceea ce creează premisele ca în luna mai să începem probele tehnologice. Finisajele sunt undeva la 67 spre 70%.

Ce spun localnicii despre termenul de finalizare?

-În trei ani de acum încolo...

-Când va fi gata, veţi circula cu metroul pe aici?

-Cu siguranţă, aşteptăm ziua cea mare.

-Dacă era pe vremea lui Ceauşescu făcea şi pe ăla spre Otopeni jumătate din el. Acum lucrare, ba că da, ba că nu, nu mai e cine să îi ţină din scurt, aia e problema.

Întregul proiect ar trebui să fie gata în anul 2020.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri