După nouă ani de chin. Încep lucrările la pasajul Domnești

Data publicării:
pasaj domensti

Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere a emis ordinul de începere a lucrărilor la pasajul Domnești, aceasta la nouă ani de la primul anunț public privind proiectul.

Ministerul Transporturilor a anunţat vineri că a fost emis, de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), ordinul de începere pentru realizarea pasajului de la Domneşti, proiect estimat la 91,55 milioane lei, fără TVA. CNAIR a emis în 5 ianuarie ordinul pentru realizarea obiectivului "Proiectare şi execuţie Pasaj suprateran pe DJ 602 Centura Bucureşti-Domneşti", potrivit ministerului, informează News.ro.

”Durata contractului de execuţie lucrări este de 51 de luni, dintre care 3 luni proiectare, 24 luni execuţie si 24 de luni perioada de garanţie a lucrărilor”, se arată în comunicat. În 10 mai 2017, CNAIR şi asocierea Straco Grup – Comnord – Specialist Consulting au semnat contractul. Valoarea contractului de lucrări este de 91,55 milioane lei, fără TVA. Prin realizarea acestei lucrari se urmăreşte, în principal, decongestionarea traficului şi fluidizarea circulaţiei pe centura Capitalei, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din România.

Primăria Capitalei alături de CNAIR a demarat proiectul construcţiei pasajului încă din 2009, iar prima vizită pe teren a oficialilor a avut loc abia în august 2013, când Sorin Oprescu, actual primar suspendat şi urmărit penal pentru spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire de grup infracţional organizat, premierul Victor Ponta şi fostul ministru al marilor proiecte Dan Şova au vizitat intersecţia dintre Centură şi Prelungirea Ghencea. Proiectul a fost publicat pe siteul Consiliului Judeţean Ilfov încă din 2011, iar licitaţia a fost câştigată abia în 2015. Au urmat numeroase contestații ale rezultatelor licitației, însoțite de acuze de incorectitudine aduse CNAIR la desemnarea câștigătorului. După ce câștigătorul licitației a rămas definitiv au apărut blocaje cauzate de incapacitatea companiei de la face exproprieri în lipsa documentațiilor cadastrale.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri