Explicația CFR pentru aglomerația din trenul-vagon, blocat de călători în Eforie Nord

Data actualizării: Data publicării:
tren mangalia constanta aglomeratie

Nervi la final de vacanță pentru sute de români. Trenul Regio 8386, pe ruta Mangalia - Constanţa, s-a dovedit prea mic pentru numărul mare de călători. Situaţia a dus la tensiuni în gara din Eforie Nord, acolo unde oamenii au descoperit că nu mai au loc în tren. A fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, pentru a calma călătorii nervoși.

- Mai e spațiu acolo, mai pasați puțin încolo, mai e spațiu acolo, lângă toaletă, acolo.

Trenul regio 8386 s-a dovedit prea mic pentru sutele de oameni care voiau să ajungă de la Mangalia la Constanța.

În imaginile surprinse de un telespectator Digi24 se vede cum intrările în singurul vagon pus la dispoziție de CFR erau ticsite de oameni. A fost nevoie de intervenţia forțelor de ordine pentru a calma spiritele.

- Așa ceva, un singur vagon.

- Și noi ce facem?! Nu mai avem loc!

După o întârziere de peste 80 de minute, trenul a ajuns în gara din Constanța. Oamenii au ieșit pe unde au apucat, în graba de a nu pierde următoarele trenuri de legătură.

- Vi se pare normal în 2018 să călătoriți așa?

- La 4 lei, aparent da! Nu avem ce să facem.

- Nişte nesimţiţi, să le fie ruşine.

- Ați mai pățit așa ceva până acum?

- Niciodată! Și nici nu am mai mers cu trenul și nici nu am mers cu trenul de 30 de ani și nici nu mai merg

- A fost bătaie de joc, nu au plecat cu noi! Am stat grămadă unii peste alții.

Imediat cum trenul regio a ajuns în gara din Constanța, mare parte dintre călători s-a urcat mai departe în trenul de București, pentru că aveau legătură de prins, relatează Paul Greavu, jurnalist Digi24.

Într-un final, oamenii au reușit să prindă garnitura de București. Trenul a plecat însă din Constanța cu o întârziere voită de 33 de minute.

- Am luat un loc pentru copil la 3 ani, la 4 ani, pentru ce?!

- Nu sunt vagoane, sunt prea puține vagoane pentru câți călători sunt.

Reprezentanții CFR Călători susțin că în trenul regio Mangalia-Constanța au urcat aproximativ 240 de oameni, în condițiile în care vagonul putea prelua doar 120. Motivul pentru care s-a ajuns la această situație este, potrivit acelorași reprezentanți ai Căilor Ferate, numărul neobișnuit de mare de turiști rămași pe litoral în septembrie.

Comunicatul CFR:

„La trenul Regio 8386 Mangalia – Constanţa s-a înregistrat un număr sporit de călători, deoarece unii dintre aceştia şi-au amânat data de plecare din 9 septembrie, în 10 septembrie.

Ca urmare a afluenţei de călători din staţia Eforie Nord înregistrată la trenul R 8386, a fost îndrumat un tren suplimentar pentru preluarea pasagerilor.

Trenul R 8386 a plecat din staţia Eforie Nord la ora 13:58, cu o întârziere de 85 de minute, iar trenul suplimentar a plecat la ora 14.04.

Pentru asigurarea călătoriei în continuare în relaţia Constanţa – Bucureşti Nord, trenul IR 1584 a plecat din staţia Constanţa cu o întarziere de 31 de minute.

Cerem scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate.”

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri