Gabriela Firea, în Tokyo, la Centrul pentru managementul traficului

Data actualizării: Data publicării:
bulevarde in tokyo

Primarul Capitalei Gabriela Firea a vizitat marţi Centrul pentru managementul traficului din Tokyo în vizita oficială pe care o desfăşoară zilele acestea în Japonia.

drumuri in tokyo shutterstock_299770247 (1)
Centrul este unul dintre cele mai moderne din lume şi monitorizează traficul şi ambuteiajele prin 17.000 de detectoare instalate în trafic. Foto: Shutterstock

Centrul este unul dintre cele mai moderne din lume şi monitorizează traficul şi ambuteiajele prin 17.000 de detectoare instalate în trafic, iar toate informaţiile colectate de la ele sunt transmise în timp real şoferilor printr-un post radio dedicat şi pe penourile electronice de informare montate în oraş. Firea s-a întâlnit tot marţi cu ministrul consilier al premierului Japoniei pentru sănătate, ştiinţă, tehnologie şi inovare, Hiroto Izumi, cu care a discutat despre dezvoltarea în România a unui centru de pronotetarapie.

Primarul Gabriela Firea se află într-o vizită oficială în Japonia în perioada 22-27 octombrie, la invitaţia guvernatorului metropolei Tokyo, Yuriko Koike.

Firea, împreună cu ambasadorul României în Japonia, Tatiana Iosiper, şi prefectul Capitalei, Speranţa Cliseru, au vizitat marţi Centrul de Control al Traficului din Tokyo, unul dintre cele mai moderne din lume. Centrul monitorizează traficul şi ambuteiajele, ajută la fluidizarea traficului, la reducerea poluării generate de transportul rutier şi la managementul accidentelor. El preia date de la ce 18.000 de semafoare şi 17.000 de detectoare instalate în trafic, pe care le transmite şoferilor printr-un post radio dedicat sau de pe panourile electronice de informare montate în oraş.

Tot marţi, Firea s-a întâlnit la sediul Guvernului din Tokyo cu ministrul consilier al premierului Japoniei pentru sănătate, ştiinţă, tehnologie şi inovare, Hiroto Izumi, cu care a discutat despre dezvoltarea în Bucureşti a Centrului de Protonoterapie, proiect pentru care Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat de curând acordul.

„Japonia este una din primele ţări care a pus în aplicare terapia cu protoni pentru bolnavii de cancer, utilizând aparatură şi tehnologii de ultimă oră, care provin direct din laboratoarele de fizică nucleară. Mai mult decât atât, premiul Nobel pentru Medicină a fost obţinut, anul acesta, de către doi cercetători din Kyoto şi Texas, pentru descoperiri în tratarea cancerului: profesorul Tasuku Honjo, de la Universitatea din Kyoto şi profesorul de imunologie James Allison, de la Universitatea din Texas. Aceştia au stabilit un nou principiu pentru terapia împotriva cancerului – prin stimularea sistemului imunitar de a ataca celulele canceroase. Tocmai pentru că vorbim despre cele mai avansate tehnologii în domeniu, despre descoperiri de ultimă oră, ne propunem să le implementăm şi la Bucureşti. Astfel, pentru realizarea centrului din Capitala României, ne dorim să beneficiem de expertiza specialiştilor japonezi, care să ne ofere consultanţă de specialitate în acest domeniu”, spune Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria Capitalei.

Edilul a precizat că scopul Centrului este de a creşte şansele de vindecare a pacienţilor suferinzi de diverse tipuri de cancer, prin folosirea unei tehnologii inovative cu minime consecinţe negative şi de a asigura o accesibilitate mai mare locuitorilor din Bucureşti şi din alte oraşe din ţară la servicii medicale ultramoderne, transformând totodată Capitala „într-un punct geostrategic pentru serviciile medicale oncologice, cu adresabilitate pentru pacienţii din Europa de Sud-Est, Turcia, Orientul Apropiat”.

Ministrul consilier, Hiroto Izumi, a felicitat delegaţia românească pentru proiect şi şi-a exprimat disponibilitatea de a colabora pentru identificarea unei posibilităţi ca Bucureştiul să beneficieze de expertiza specialiştilor japonezi în domeniu, mai spune PMB.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri