Grindeanu: Până la 1 decembrie vom putea da în circulaţie 16-17 kilometri din autostrada A1 Sibiu - Piteşti

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Foto: Digi24

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat vineri, la Sibiu, că până în jurul datei de 1 decembrie va fi dat în folosinţă tronsonul Bascov - Băiculeşti din autostrada A1 Sibiu - Piteşti.

"Am început ziua pe tronsonul Piteşti - Curtea de Argeş, pe lotul 5 din tronsonul Sibiu-Piteşti, la celălalt capăt faţă de Sibiu - Boiţa. Termenul de finalizare, conform contractului, ar trebui să fie septembrie 2025, sunt aproximativ 30 de kilometri de autostradă. La ce am văzut azi, împreună cu colegii mei de la Ministerul Transporturilor, pot să vă spun că sunt undeva în jur de 80% gata (lucrările - n.r.) şi sunt extrem de optimist că până undeva în jurul datei de 1 decembrie, vom putea da în circulaţie cel puţin jumătate din aceast tronson, adică primii 16-17 kilometri de la Bascov, de unde se intră pe Valea Oltului până la descărcarea de la Băiculeşti", a afirmat Sorin Grineanu, citat de Agerpres.

Ministrul Transporturilor a precizat că pe celălat tronson, de la Curtea de Argeş la Tigveni, lucrările înaintează bine, cele două tunele fiind efectuate în proporţie de peste 50%. El a menţionat că dacă se va merge în acest ritm, lucrările ar putea fi finalizate la sfârşitul anului viitor, deşi termenul de finalizare a lucrărilor este luna mai a anului 2026.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, de nerecunoscut! Fostul lider PSD nu mai arată cum îl ştii, cea mai recentă apariţie a ridicat...
Digi FM
Cum arată viața în Moscova pentru doi români stabiliți acolo de 20 de ani: „A devenit un coșmar, trăim pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Margot Robbie a dârdâit în rochie transparentă și subțire ca o foiță, în ploaia londoneză. Jacob Elordi a...
Adevarul
Individul misterios care știa tot ce mișcă și se vorbește în România. Povestea incredibilă a „geniului rău”...
Newsweek
Pensie de doar 1.250 lei după 29 ani de muncă. Care pensionari iau pensii sub 2.000 lei deși au 30 ani vechime
Digi FM
Chivu, admirat și felicitat de fiice și de soție, când l-au văzut cu flacăra olimpică în Milano. Îmbrățișări...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Rebecca Ferguson, adevărul despre plecarea din franciza "Mission: Impossible": "Contractul meu se încheiase"
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă