Incident pe calea ferată: Locomotivă avariată după ce a lovit o vacă

Data actualizării: Data publicării:
tren vaca

Călătorii unui tren care mergea spre Mangalia au trecut prin momente de panică după ce locomotiva a lovit o vacă. Mecanicul nu a putut să evite animalul de pe şine.

În urma impactului, locomotiva a fost avariată, iar trenul a fost oprit în localitatea Mircea Vodă unde stă deja de mai bine de 40 de minute. Iar pasagerii vor mai avea de suportat cel puţin încă o oră temperaturile ridicate, până când locomotiva va fi înlocuită cu o alta, adusă din Constanţa.

Andrei David, unul dintre pasagerii trenului care circula pe ruta Oradea-Mangalia, a transmis Digi24 mai multe fotografii prin Whatsapp.

Și o altă telespectatoare ne-a trimis un mail în care semnalează situația: „Bună ziua, am vrut sa va informez că mult iubitul CFR iar a dat lovitura. După ce săptămâna trecută si-a pierdut vagoanele, acum, pe ruta Oradea Mangalia stăm în câmp că locomotiva a lovit o vacă. Stăm în căldură, toată lumea e pe afară, bineînțeles nu s-au gândit să vina cu două locomotive pe o rută așa mare, ce contează câteva ore încolo sau încoace? N-ar fi mai bine să-i trimitem la fier vechi cu oameni cu tot?”

Nu uitaţi, dacă şi dumneavoastră aţi fost martorii unui eveniment care ar putea deveni o ştire, puteţi lua legătura cu noi pe e-mail (redactie@digi24.ro sau digivox@digi24.ro) sau pe contul nostru de Facebook. Totodată, ne puteţi trimite fotografii şi filmări pe Whatsapp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri