Marţi şi joi, ajungeţi din nordul ţării pe litoral în mai puţin de două ore

Data actualizării: Data publicării:
ALL
Salvamarii de pe litoral sunt in greva de avertisment.

Din nordul ţării la mare se poate ajunge acum de șase ori mai rapid. 50 de pasageri s-au îmbarcat în prima cursă estivală operată de TAROM pe ruta Satu Mare-Constanţa. Drumul durează acum mai puţin de două ore, faţă de 10-12 ore cu maşina sau cu trenul.

Primul avion Satu Mare - Constanța a plecat cu primii turiști care au ales să ajungă la mare cu o cursă relansată după 45 de ani. Printre ei, Melinda și Botond.

Melinda - pasager : „Extrem de bună (n.r.- cursa), cu trenul am auzit că este cam 18-20 de ore. Păi în două ore dacă ajungi este foarte fain!”

După o oră și jumătate, au ajuns la mare. Ceva care în urmă cu un an, spre exemplu, nici nu își imaginau.

Melinda, pasager: „Am auzit că e două ore și a fost o oră jumătate, foarte fain a fost!”

Botond, pasager: „Am găsit bilet în preț avantajos, nu era problemă, suntem mulțumiți!”

Prețul biletelor pentru această cursă a fost de 40 de euro dus-întors. În restul sezonului, acestea vor fi aproximativ 100 de euro.

Claudiu Sulea - director comercial al Aeroportului Internațional Satu Mare: „Azi inaugurăm cursa cu două frecvențe săptămânale, marți și vineri, spre Constanța. O cursă mult așteptată de sătmăreni”.

La malul mării, prima cursă internă a anului a fost întâmpinată cu fast.

Bogdan Artagea, directorul Aerportului Internațional Mihail Kogălniceanu Constanța: „Au fost negocieri extraordinar de grele cu TAROM-ul, pentru a putea readuce TAROM-ul pe Constanța, în primul rând și după aceea a uni Constanța de întreaga țară”.

Acum, litoralul este legat de țară prin patru curse: Satu Mare, Timișoara, Oradea și Cluj-Napoca. În total, pe aeroportul din Mihail Kogălniceanu, sunt operate 10 curse interne și internaționale.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
Eva Mendes a împlinit 52 de ani, iar Ryan Gosling i-a pregătit o surpriză uriașă. „S-ar putea să mă găsiți în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, însărcinată pentru prima dată la 36 de ani. Primele imagini cu burtica de gravidă
Film Now
Gillian Anderson critică diferențele salariale de la Hollywood. A primit „jumătate” din salariul colegului ei...
Adevarul
Cum l-a atras Israelul pe Ali Khamenei într-o capcană mortală. Dezvăluiri din culisele asasinării...
Newsweek
Peste 30 de ani de muncă și o pensie care abia îi ajunge pentru facturi. Poate pensionarul cumpăra vechime?
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii