Memorandum. Bulgaria face patru autostrăzi cu firme chineze

Data actualizării: Data publicării:
bulgria china

Bulgaria a semnat un acord-cadru cu guvernul Chinei pentru a construi o serie de proiecte de infrastructură de transport, printre care patru autostrăzi, dar și un tunel în Balcani.

Foto: Premierii Chinei și Bulgariei. Sursa foto: gov.bg

Acordul a fost semnat la cel de-al șaptelea summit "16 + 1" între o delegație chineză condusă de premierul Li Keqiang și țările din Europa Centrală și de Est, care a avut loc vineri și sâmbătă la Sofia, potrivit globalconstructionreview.com.

Proiectele includ o autostradă între Veliko Târnovo și Bulgaria de nord, până la orașul Russe la granița cu România. O altă autostradă va lega orașul dunărean Vidin, în nord-vestul țării, cu Botevgrad, în centru. Tunelul rutier va circula de-a lungul pasului Shipka între Gabrovo și Kazanlak, în centrul țării. Lucrările de proiectare au început în 2009 însă au suferit întârzieri în implementare.

China Communications Corporation (CCCC), China Road and Bridge Corporation, CITIC, Mizrahi Real Estate Group, China Engineering Engineering Corporation, Quantum Global Solutions și PowerChina International sunt firmele care au semnat memorandumul. Primele două au ofertat îș în România fără succes însă.

Summit-ul a convenit, de asemenea, o înțelegere între CCCC și China Railway International pentru a moderniza secțiunea Novi Sad-Subotica a liniei de cale ferată care leagă Belgradul de Budapesta.

Serbia se bucură de o relație specială cu China și se așteaptă să primească investiții de 5,5 miliarde de euro în cadrul proiectului chinez Beijing Belt and Road în Europa.

China a contribuit la finanțarea cu 8,2 miliarde de euro a unor proiecte de construcții în Europa Centrală și de Est în ultimii 10 ani, dintre care aproape 90% au fost realizate în Serbia și Ungaria.

Summit-ul a inclus 11 membri ai UE și a ridicat preocupări la Bruxelles cu privire la influența crescândă a Chinei asupra Europei de sud, de est și centrale. Temerea este că înțelegerile semnate vor permite Chinei să ocolească tarifele de import și măsurile antidumping ale Uniunii.

Citește aici analiza făcută de un ministrul bulgar pe tema prețurilor la construirea de autostrăzi în Bulgaria și România

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri