Sari la conținut
News Alert

Metrorex vrea să cumpere 26 de trenuri noi

Una caldă, alta rece, pentru bucureştenii care folosesc zilnic metroul. Vestea bună este că până la finalul anului va avea capăt de linie la Lacul Străuleşti, la doi kilometri de staţia Parcul Bazilescu. Vestea proastă este că locuitorii din Drumul Taberei mai au de aşteptat: nicio şansă ca acest tronson să fie gata înainte de finalul anului viitor. Între timp, se fac planuri pentru cumpărarea a 26 de trenuri noi.

Marin Aldea, director general al Metrorex: „La începutul anului lucrările erau într-un stadiu destul de lent. Volumul de activitate a crescut de 8 ori. Se lucrează intens la interioare.”

Ca să mai îndulcească vestea, le promite, totuşi locuitorilor din zonă că vor fi ridicate restricţiile de circulaţie de la suprafaţă. Se va circula pe toate benzile în zona parcului Drumul Taberei şi în zona depoului de la Valea Ialomiţei, şi asta chiar din decembrie.

În plus, şefii Metrorex să repornească licitaţia de achiziţie de trenuri, după ce licitaţia anterioară a intrat în vizorul DNA. Dacă până la finalul lui 2017 nu vor sosi noile trenuri, pe relaţia Drumul Taberei - Eroilor vor circula garniturile Bombardier cumpărate în perioada 1999 - 2008.

Marin Aldea, director general al Metrorex: „Acuma practic avem nevoie de 26 de trenuri care să circule pe zona Eroilor-Drumul Taberei, pe tronsonul pe care vrem să-l punem în funcţiune la finele anului viitor, şi pe zona pe care urmează să o începem Eroilor-Iancului. Valoarea estimativă este de circa 150 de milioane de euro.”

În urmă cu aproape o săptămână, ministrul Transporturilor se arată mai optimist cu privire la finalizarea lucrărilor începute în urmă cu aproape 5 ani.

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor: „Finalizarea e prevăzută pentru semestrul doi al anului viitor, jumătatea lui 2017.”

Deşi nu a strâns decât o treime din banii necesari pentru construcţia liniei spre Otopeni, şeful Metrorex vrea să dea drumul în următoarele două luni licitaţiilor pentru tuneluri şi staţii.

Marin Aldea, director general al Metrorex: „În situaţia în care lucrările încep în semestrul 2 2017, în semestrul 2 2021 vom circula cu trenul la Aeroportul Otopeni.”

Deocamdată cele 330 de miilioane de euro de la japonezi acoperă doar consultanţa şi o treime din costul lucrărilor la structura celor 12 staţii şi a celor 14 kilometri de tuneluri. Restul banilor ar putea veni de la Bruxelles.

Reţeaua de metrou a crescut cu doar o cincime în ultimii 25 de ani şi încă nu a ajuns la 70 de kilometri. Metroul reprezintă doar 5% din reţeaua de transport public din Capitală, dar transportă zilnic mai bine de un sfert dintre călători, aproape 600.000 persoane.

Etichete: metrou drumul taberei , trenuri metrorex , Marin Aldea , sorin buse , metrou lacul straulesti

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale