Ministrul Transporturilor, dezamăgit după vizita inopinată pe autostrada Lugoj - Deva: Reziliem contracte!

Data publicării:
autostrada lugoj captura

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, s-a declarat nemulţumit de lucrările de pe tronsoanele doi şi trei, el spunând că, dacă nu se respectă termenele, contractele vor fi reziliate. Ministrul Transporturilor a făcut aceste afirmaţii într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, în urma vizitei pe care a făcut-o miercuri pe Autostrada A1 Lugoj- Deva.

”Am promis că merg pe teren şi mă ţin de cuvânt! Astăzi am inspectat inopinat lucrările Autostrăzii Lugoj-Deva şi am constatat, cu mare dezamăgire, că antreprenorii Tronsoanelor 2 şi 3 se pot «lăuda» doar cu o proastă mobilizare şi cu o metodologie deficitară, cauzată de cârpeli interminabile. Nu voi accepta asemenea situaţii şi nu vreau să fac niciun fel de concesii. Dacă cei doi antreprenori, italian şi spaniol, nu au cum să respecte termenele de finalizare ale lucrărilor, voi rezilia contractele cu aceştia şi voi căuta firme seriose în domeniu”, a scris Răzvan Cuc.

Ministrul a făcut o vizită pe lotul patru al aceleiaşi autostrăzi şi spune că situaţia este ”în parametrii normali”.

”Situaţia, de pe Lotul 4 al Autostrăzii, se prezintă în parametrii normali, iar antreprenorul român a reasumat termenul de finalizare a lucrării pentru finele lui 2017. Avem nevoie de autostrăzi şi de respectarea termenilor din contractele încheiate. Vremea amânărilor s-a încheiat!”, a scris Cuc.

Lotul doi al autostrăzii Lugoj– Deva are o lungime totală de 28 kilometri, valoarea contractului de execuţie fiind de 562,73 milioane de lei fără TVA. În acest moment circulaţia se desfăşoară pe aproximativ 15 kilometri, între nodurile Traian Vuia şi Margina. Pe restul lotului vor trebui realizate două tuneluri de trecere pentru animale.

Lungimea totală a lotului trei al Autostrăzii Lugoj - Deva este de 22,139 kilometri. Contractul de execuţie a fost semnat în mai 2013, iar valoarea licitată a lucrărilor a fost de 579 milioane de lei.

Lungimea tronsonului patru este puţin peste 22 de kilometri şi face legătura între nodul de la Ilia şi de la Şoimuş, acolo unde începe autostrada Deva - Orăştie. Lucrările costă 419,4 milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri