Până la metrou, vom avea tren ușor spre Aeroportul Otopeni

Data publicării:
trenaeroport

Ministerul Transporturilor are în plan construirea unei linii de tren uşor, de suprafaţă, între Bucureşti şi aeroportul Henri Coandă din Otopeni.

trenaeroport

Foto: În lipsa metroului autoritățile au încercat diverse soluții, precum autobuze, trenuri sau trenuri ușoare spre aeroport

Inițiativă urmează să fie finalizată mai repede decât magistrala 6 de metrou, estimată a fi terminată în 2021, în contextul în care Bucureştiul va găzdui patru meciuri la Campionatul European de Fotbal, a declarat luni ministrul Transportului, Sorin Buşe, în cadrul unei dezbateri online, potrivit News.ro.

Duminică, Buşe a declarat că este posibil ca magistrala 6 de metrou, între Capitală şi aeroportul Henri Coandă, să fie gata în 2020, an în care Bucureştiul va găzdui patru meciuri la Campionatul European de Fotbal, însă termenul asumat oficial pentru tronsonul de metrou rămâne 2021.

Până atunci, ministerul are în plan construirea unei linii de tren uşor, care va fi putea fi terminată mult mai repede.

”Există o soluţie într-un dosar din minister, referitoare la legătura pe calea ferată şi aeroportul Otopeni, de suprafaţa. Va funcţiona ca un tren uşor între Bucuresti şi Otopeni. Când metroul va fi pus în pus în funcţiune, în 2021, această conexiune va fi folosită altfel”, a spus Buşe.

După 2021, după intrarea în funcţiune a magistralei, acest tren va putea fi folosit pentru a conecta mai multe gări din Bucureşti.

Ministerul are în plan şi un proiect complementar, prin care staţiile de metrou vor fi conectate cu localităţi din jurul Capitalei, tot cu linii de tren uşor.

Astfel, cei care în prezent fac naveta cu maşina spre Bucuresti pot evita aglomeraţia de pe şosele cu aceste linii de tren uşor, potrivit ministrului.

Recent, magistrala 6 de metrou a trecut de o nouă etapă, după ce consilierii generali ai municipiului Bucureşti au votat Planul de Urbanism Zonal (PUZ) pentru linia de metrou Otopeni - 1 Mai.

Proiectul, estimat la un miliard de euro şi care va fi finanţat din fonduri europene, ar urma să fie finalizat în 2021. Linia 6 de metrou va avea 12 staţii şi o lungime de 14 kilometri.

În prezent, în capitală sunt realizate lucrări la două tronsoane de metrou - magistrala 5 Drumul Taberei - Eroilor şi magistrala 4 1 Mai - Străuleşti, ambele înregistrând mari întârzieri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri