Perdele forestiere blocate de o lege care a fost scrisă greșit

Data publicării:
autostrada balarii

Ca la noi la nimeni. Plantarea mai multor perdele forestiere de protecţie a drumurilor s-a blocat pentru că terenurile dintr-un judeţ au fost trecute greşit în textul legii... în altă zonă. Guvernul a corectat lucrurile acum, dar este clar că urmează încă o iarnă în care şoselele vor fi în bătaia viscolului ce aduce zăpada de pe câmp pe asfalt. În 16 ani, autorităţile au reuşit să planteze cordoane de copaci pe doar 10 kilometri din cei 1.600 care au nevoie de apărare.

Pe autostrada Bucureşti - Piteşti, terenul pe care trebuie instalată perdeaua forestieră între kilometrii 14 şi 19 figurează în judeţul Ilfov. De fapt, este în Giurgiu. Nimeni nu ştie cine a greşit. Cert este că lucrările nu pot fi făcute din acest motiv. Compania de drumuri arată cu degetul spre primării.

Alin Şerbănescu, purtător de cuvânt C.N.A.I.R: Dacă o suprafaţă care teoretic aparţine acelei primării se descoperă că este în arodismentul altei primării sau altui judeţ, se blochează practic procesul de expropiere.

Primarul în cauză spune că vinovatul trebuie căutat în altă parte: dovedeşte că el ştie bine împărţirea terenului.

Victor Niculae, primar Ciorogârla: Nu ştiu ce au trecut ei, dar undeva de aici de la pădurea Ileana este sat Bucu comuna Joiţa, este de Giurgiu.

În Ordonanţa de Urgenţă cu care Guvernul vrea să corecteze eroarea apare însă altă nedumerire. Un tronson de pe autostrada Soarelui, pe care angajaţii primăriilor de la Cernica şi Glina nu sunt siguri că îl au în administrare.

Reporter: Nu este la dumneavostră?
Funcţionar primăria Cernica: Nu.
Reporter: Ca să ştiu. Înseamnă că este la Glina sau...
Funcţionar primăria Cernica: Da, la Glina este.

Aşa că, mergem la Glina unde ne întâlnim chiar cu primarul.

Reporter: E la dumneavoastră, aşa mi-au zis cei de la Cernica.
Primar Glina: Nu e la Cernica?
Reporter: Nu e la Cernica!
Primar Glina: Noi ştiu că am avut... bine, după '90 s-a predat la ei, la Cernica s-a predat zona aia.
Reporter: Ei ziceau că ar ţine de dumneavoastră...

Autorităţile au identificat 53 de astfel de situaţii în care exproprierile sunt blocate pentru că cineva a trecut din pix terenurile dintr-un judeţ în altul.

Terenuri mutate din pix

„... Este absolut necesară adoptarea măsurilor de corectare în regim de urgenţă a acestei situaţii, prin înscrierea corectă a judeţelor în care urmează a fi realizate perdelele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţie, întrucât fără aceste corecturi nu se pot emite hotărârile de expropiere pentru cauză de uitilitate publică...” (Sursa: OUG)

Aşa că, perdelele de protecţie care i-ar scuti pe şoferi de multe necazuri în timpul viscolelor, mai au de aşteptat. Regia Naţională a Pădurilor face calculele.

Protecţie cu viteza melcului

Până în prezent au fost realizate perdele forestiere de protecţie a căilor de comunicaţii (...) pe o suprafaţă de aproximativ 31 ha, respectiv o lungime de 10,3 km.” (Sursa: Romsilva)

Adică, mai puţin de unu la sută din cât este nevoie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri