Plastic transformat în combustibil. O companie a anunţat că va lansa o producţie de carburant obţinut din deșeuri

Data publicării:
plastic

Aproape 300 de milioane de tone de deșeuri de plastic sunt generate anual în toată lumea. Doar o mică parte este reciclată, în vreme ce sute de milioane de tone ajung la gropile de gunoi sau, mai rău, în mări şi oceane. Iar până în 2050 am putea găsi în apele mărilor mai mult plastic decât peşte, potrivit Fundaţiei Ellen MacArthur. Imaginaţi-vă însă că am putea găsi o utilizare pentru tot acest plastic să-l transformăm în carburant, spre exemplu. Ei bine, o astfel de viziune ar putea deveni realitate în curând.

O companie din Germania a anunţat că este pregătită să lanseze producţia de carburant obţinut din deşeuri de plastic. După şase ani de cercetări, a dezvăluit prototipul unei maşinării capabile să transforme un kilogram de plastic în aproximativ un litru de combustibil.

Oliver Riedel, CEO Biofabrik Group: Această fabrică transformă deşeurile de plastic care nu mai pot fi reciclate, precum foliile multistrat, în produse energetice de înaltă calitate, precum acestea. Un modul poate procesa între 250 şi 1.000 de kilograme de plastic pe zi. Este integrat într-un container, aşa că este flexibil, descentalizat şi poate fi instalat unde sunt acumulari de plastic, fără să fie transportat pe distanţe lungi.

Deşi maşinăria din containerul său gri, dotată cu o mulţime de tocătoare, ţevi şi rezervoare, pare oarecum futuristă, foloseşte de fapt un proces relativ bine cunoscut - piroliză. Într-un mediu fără oxigen, deşeurile de plastic mărunţit sunt încălzite la 500 de grade Celsius pentru a îndepărta rezidurile, precum nisipul şi sarea. La sfârşit, rămâne un lichid asemănător petrolului.

În viziunea fondatorului companiei, acest utilaj ar trebui folosit în parteneriat cu hotelurile şi municipalităţile pentru a curăţa plajele de plastic. Astfel, turiştii şi localnicii ar fi invitaţi să arunce deşeurile în saci de gunoi, iar în schimb ar primi o mică sumă de bani.

În acest mod nu s-ar reduce doar cantitatea de material plastic din natură, dar ar fi produs şi carburant care să fie folosit pentru a alimenta vasele de transport sau generatoarele de energie electrică. Iar asta ar ajuta şi comunităţile izolate, având în vedere că multe dintre insulele care au porbleme cu deşeurile de plastic au şi o problemă cu alimentarea cu energie electrică.

Primul astfel de utilaj va începe să funcţioneze în curând în incinta unei fabrici de ambalaje din Flensburg, în nordul Germaniei, unde sunt create aproximativ 1.000 de kilograme de deşeuri de plastic pe zi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri