Podul de la Brăila: CNAIR ridică Astaldi mingea la fileu

Data publicării:
Pod-Macin-Braila

Managementul defectuos al proiectului întârzie cu un an începerea lucrărilor. Câștigătorii situației sunt constructorul italian Astaldi care poate cere astfel daune de la stat dar și acționarii firmelor de transport cu bacul din zonă pentru care construirea podului ar însemna închiderea afacerii.

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anulat licitația de relocare a rețelelor de apă, canal și irigații situate pe traseul viitorului pod de peste Dunăre de la Brăila, după ce, la începutul anului, a mai anulat o licitație similară pentru rețelele electrice.

Nu este vorba de simple rezilieri de contracte, ci de măsuri care vor face ca statul român să ajungă bun de plată cu sume importante de bani către firma Astaldi. Aceasta deoarece partea română s-a angajat să predea italienilor amplasamentul liber de sarcini, iar anularea licitațiilor semnifică imposibilitatea îndeplinirii acestor obligații.

Joi specialiștii de la Asociația Pro Infrastructura (API) au explicat într-o postare pe un site de socializare situația. Redăm analiza API.

După ce la începutul acestui an licitația pentru relocarea rețelelor electrice de pe traseul podului peste Dunăre de la Brăila a fost anulată, a venit rândul celei pentru relocarea rețelelor de apă, canal și irigații să aibă aceeași soartă. Cauza este clară: incompetența CNAIR în a realiza o documentație de licitație profesionistă.

Teoretic, strategia CNAIR de a reloca utilitățile în cadrul unui contract separat de cel de construcție poate fi considerată o idee bună pentru o investiție de infrastructură rutieră. Motivul? Aceste operațiuni durează ani de zile, conform experienței cu proiectele aflate în derulare. Însă punerea în practică a acestei idei are în cazul de față rezultate dezastruoase.

Această strategie ar avea avantaje nete față de situația curentă doar dacă utilitățile ar fi relocate înainte (sublinierile autorilor - n.red.) de semnarea contractului de lucrări, pentru a oferi constructorului terenul liber de sarcini. CNAIR pare că a ignorat acest aspect, lansând licitațiile pentru relocări după semnarea contractului de lucrări cu antreprenorul italo-japonez.

În plus, având în vedere că aceste licitații sunt anulate și nu au fost relansate până în prezent, constructorul podului este în imposibilitatea de a începe munca în teren, fiind îndreptățit astfel la compensații financiare suplimentare (vestitele claim-uri), 100% din vina CNAIR.

Într-un scenariu realist, dacă licitațiile pentru relocarea utilităților vor fi relansate în viitorul foarte apropiat și nu se vor anula și de această dată, lucrările la acest obiectiv extrem de important pentru zona Brăila-Galați vor începe cu o întârziere de minim un an de zile, adică în 2020.

Această întârziere este imputabilă în totalitate decidenților din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a căror lipsă de strategie, viziune și planificare proactivă a marilor proiecte de infrastructură rutieră denotă multă incompetență, lipsă de profesionalism și dezinteres față de problemele presante ale acestui domeniu”.

Întârzierile in proiect dau apă la moară firmelor care oferă servicii de traversare a Dunării cu bacurile în zonele Bărila și Galați. Una dintre firmele importante în domeniu este Navrom Bac Galați. Compania a câștigat în 2017 12,7 milioane lei din servicii de traversare a Dunării.

Principalul acționar la Navrom Bac este Navrom Galați care, la rândul lui, are ca principal acționar firma bucureșteană TTS SA.

Printre micii acționari ai Navrom Bac se găsește și vicepremierul Viorel Ștefan. Potrivit declarației sale de avere, el a încasat în 2017 pentru cele 105 acțiuni deținute 30.170 lei, adică aproape 6.500 de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri