Premierul Orban și ministrul Transporturilor, în vizită pe șantierul Magistralei 5. Când va fi deschis metroul din Drumul Taberei

Data publicării:
metroul drumul taberei
Foto: INAQUAM Photos/George Calin

Premierul Ludovic Orban, a declarat vineri, după vizita de pe Magistrala 5 Eroilor-Drumul Taberei, că aceasta va putea fi folosită în iunie 2020. „Au existat probleme de diferite naturi la staţia Parcul Drumul Taberei", a spus acesta.

„Conform celor discutate cu conducerea Metrorex, directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii, practic metriul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie. Astea sunt angajamentele care sunt luate de constructori.Am convingerea în moemntul de faţă că constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele care au fost convenite, Atât condiţiile procedurale, cât şi condiţiile contractuale şi financiare pentru a putea finaliza la termen", a declarat Ludovic Orban, citat de Mediafax.

Premierul a justificat întârzierile prin problemele apărute la staţia de metrou Parcul Drumul Taberei şi la staţia Academia Militară.

„Din staţiile de metrou, mai sunt 4 staţii care trebuie finalizate, au existat probleme de diferite naturi la staţia Parcul Drumul Taberei unde au fost necesare lucrări de deviere, unde am înţeles că a existat o întârziere din cauza imposibilităţii de a avea acces la Parcul Drumul Taberei care era în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. De asemenea mai e o problemă tehnică legată de coborârea nivelului pânzei de apă freatică între staţia Parcul Drumul Taberei şi Drumul Taberei. De asemenea, trebuie finalizate lucrările la staţia eroilor şi la staţia Academia Militară, unde sunt necesare şi lucrări de altă natură", a explicat Orban.

Fostul ministrul al Transporturilor, Răzvan Cuc şi fostul director Metrorex, Marin Aldea au anunţat în timpul mandatelor că Magistrala 5 va putea fi dată în trafic în decembrie 2019.

Premierul Ludovic Orban şi ministrul Transporturilor Lucian Bode au vizitat vineri magistrala 5 a Metroului.

Editor: Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri