Sari la conținut

Promisiuni pentru 150 de kilometri de autostradă în 2017

După un an în care nu am văzut inaugurat niciun kilometru de autostradă, ambiţiile sunt mari pentru anul acesta. Autorităţile le promit şoferilor că vor tăia panglica pe cel puţin încă 150 de kilometri noi de şosea rapidă. Reprezentanţii societăţii civile atrag atenţia că unele tronsoane vor fi inutile: chiar dacă vor fi gata, nu vor putea fi deschise traficului.

La zece ani de la începerea lucărilor, autostrada dinspre Ploieşti are, anul acesta, şanse reale să ajungă până în Capitală. Bucata de trei kilometri dintre Centura Capitalei şi strada Popasului, din Voluntari, este deja gata. Şoferii nu au însă acces pe noii kilometri din autostradă - lipseşte deocamdată un studiu despre impactul pe care îl va avea un trafic mai intens în zonă asupra oraşului Voluntari.

Liviu Iolu, purtătorul de cuvânt al Guvernului, în 29 decembrie: „Nu a fost scopul acestui guvern să inaugureze kilometri de autostradă, ci să deblocheze şantiere de autostradă blocate şi acest lucru s-a întâmplat pe aproape 160 de kilometri de autostradă care vor fi inauguraţi de viitorul guvern.”

Drumarul a realizat totuşi bretelele care leagă autostrada de Strada Popasului şi s-a apucat de lucru şi la porţiunea rămasă de construit.

Mai trebuie construiţi aproape trei kilometri de şosea rapidă din zona Voluntari, din strada Popasului şi până în şoseaua Petricani din Capitală. Lucrările trebuie să fie gata la finalul lunii noiembrie.

Pentru anul acesta autorităţile promit însă cel puţin 150 de noi kilometri de autostradă.

Sorin Buşe, ministrul Transporturilor, în 5 decembrie: „117 kilometri ar trebui să meargă fără probleme, dar mai sunt vreo 30 şi ceva de kilometri pentru care trebuie un management determinat. Dar este fezabil”.

Anul acesta ar trebui să se deschidă circulaţia pe aproape 68 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva, cu excepţia celor două tuneluri de lângă localitatea Holdea, la granita dintre judeţele Timiş şi Hunedoara.Tot până la finalul anului, autorităţile promit că vor fi gata şi cei 70 de kilometri dintre Sebeş şi Turda. Şi tot în acest an ar trebui încheiate lucrările şi la cei 90 de kilometri din Autostrada Transilvania, unde cel mai problematic tronson este cel dintre Suplacu de Barcău şi Borş. Contractul a fost reziliat în luna noiembrie.

Optimismul autorităţilor nu este împărtăşit şi de membrii societăţii civile, care monitorizează construcţia de autostrăzi.

Ionuţ Ciurea, director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură: „În 2017 vor fi gata doar 50 de km. Mai precis, o să fie pe undeva pe la 28 de kilometri pe autostrada A10 (Sebeş-Turda, n.r) loturile 3 şi 4, şi încă vreo 22 de kilometri pe autostrada A1 Lugoj-Deva lotul 3. Şi cam atât. Alţi kilometri s-ar putea să mai fie gata, dar vor fi şi aceia transformaţi în, cum am spus noi, muzeu”.

De exemplu, cei aproape 9 kilometri de şosea rapidă dintre Gilău şi Nădăşelu vor fi gata în acest an, însă bucata de autostradă nu va putea fi folosită. Motivul? Nu se va lega de restul autostrăzii în lipsa viaductului peste Someş, care nu are încă un constructor. Lucrările ar trebui să dureze 10 luni.

Aceeaşi soartă ar putea-o avea şi 10 kilometri din autostrada Câmpia Turzii - Târgu Mureş, dar şi alţi 21 de kilometri din autostrada Lugoj - Deva.

România are în prezent 734 de kilometri de şosea rapidă.

Etichete: investitii , autostrazi , infrastructura

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale