CNAIR: Indicatoare rutiere care te bagă în șanț

Doru Cireaşă Data actualizării: Data publicării:
accident DN1 19 160417

Semnalizarea lucrărilor de reparații de pe DN1, sectorul Comarnic-Ploiești, este făcută după ureche de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Indicatoarele puse eronat se pot dovedi o cauză importantă a accidentelor rutiere.

Lucrările de reparație a DN1, efectuate în această perioadă în vecinătatea localității Nistorești, sunt făcute cu nerespectarea normelor de semnalizare cerute de lege, arată situația la fața locului, comparată cu prevederile legale.

Este vorba de închiderea primei benzi de circulație pe o lungime de 100 de metri. Punerea aleatorie a indicatoarelor de semnalizare riscă să ducă la situația în care șoferii ce vin pe prima bandă să se trezească cu balizele de dirijare a trafciului în față, în timp ce a doua bandă nu este liberă.

Cum se face legal închiderea unei benzi?

Prevederile legale sunt foarte detaliate în această privință și sunt cuprinse în Ordinul comun al Ministerului Transporturilor, Ministerului de Interne nr.112/2000 – norme metodologice privind condițiile de închidere a circulației.

În funcție de tipul drumului, anume autostradă, drum național, etc, de numărul de benzi al acestuia, de numărul de benzi care sunt lucru, de poziția lucrărilor, se adoptă măsuri diferite de semnalizare a traficului.

În cazul DN1, zona Nistorești, sensul de circulație Comarnic-Ploiești, prevederile legale spun că mai întâi, la 200 de metri de punctul în care are loc îngustarea propriu-zisă a drumului, trebuie pus un indicator de limitare a vitezei la 60 de kilometri la oră, combinat cu unul ce indică existența lucrărilor (vezi foto). Apoi, la 100 de metri înainte de îngustarea drumului, se anunță dispariția benzii în cauză, combinat cu alt indicator ce interzice depășirea. Și în fine, unde începe efectiv restricția, se pune un indicator de limitare a vitezei la 40 de kilometri la oră. Balizele trebuie semnalizate cu lumini galbene intermitente sau în cascadă.

Foto: Ordinul 1112 din 2000 impune cu precizie cum se face semnalizarea

Ori în zonă CNAIR a pus alandala indicatoarele. Prima pereche este la 250 de metri și limitează la 80 de kilometri viteza, a doua percehe este la 150 de metri și limitează cu încă 10 kilometri la oră viteza, iar a treia pereche la doar aproximativ 50 de metri, fără a mai reduce viteza.

Față de cerința legală ca șoferii să afle de îngustarea benzii cu 100 de metri înainte și să intre în zonă cu o viteză de 40 km la oră, viteza este limitată la 70 de kilometri la oră iar anunțul este făcut cu doar 50 de metri înainte. În plus, balizele semnalizate prin lumini lipsesc.

Nefiind informați corespunzător, șoferii riscă să agațe balizele și să iasă în afara carosabilului.

În alte situații balizele sunt așezate pe picioare fabricate din țeavă metalică și sunt proptite cu saci de nisip. Aceasta, în condițiile în care legislația interzice utilizarea metalelor la fabricarea mijloacelor de semnalizare puse pe carosabil. Aceasta deoarece odată acroșate, fiarele distrug trenul de rulare al mașinii, ducând la pierderea controlului.

În urmă cu câțiva ani lucrări semnalizate necorespunzător pe autostrada A1, București-Pitești, km 27, zona podului de peste râul Sabăr, au cauzat patru accidente pe perioada lucrărilor, prin agățarea balizelor.

Foto: Pe A1, București-Pitești, balizele sunt așezate pe țevi metalice și sunt proptite cu saci de nisip. Lămpile sunt așezate de voie

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri