„Revoluția” lui Cuc la achiziții: contract semnat înainte de judecarea contestației și despăgubiri de la stat când contestatarul câștigă în instanță

Data actualizării: Data publicării:
razvan cuc captura

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că autorităţile vizează modificarea legislaţiei privind achiziţiile publice astfel încât, în cazul contractelor pentru infrastructură, acestea să poată fi semnate după ce se pronunţă prima dată Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) şi înainte de tranşarea litigiului în instanţa de judecată. Cuc a precizat că, în cazul în care contestatarul câştigă în instanţă, ar fi despăgubit în funcţie de profit, nu de valoarea investiţiei.

Ministrul Transporturilor a afirmat, marţi, într-o intervenţie în Parlament, că autorităţile din domeniul Transporturilor sunt de foarte multe ori "blocate de nişte proceduri şi contestaţii, mai ales, care nu fac decât să întârzie proiectele de infrastructură mare".

În acest context, Răzvan Cuc a afirmat că susţine modificarea legii achiziţiilor publice, astfel încât semnarea unui contract după o licitaţie contestată să se poată face după ce se pronunţă CNSC şi înainte de tranşarea unui eventual litigiu în instanţa de judecată.

„Eu pot să le cer celor din companie să accelereze partea de analizare a ofertelor tehnice şi financiare, dar, în momentul când apar contestaţiile, nu pot să fac rabat de la lege sub nicio formă. Modificările pe care dorim să le aducem la legea achiziţiilor vizează, practic, posibilitatea de a semna contractele după prima pronunţare a CNSC-ului. Bineînţeles, oricine are o nemulţumire se poate duce mai departe să conteste în instanţă, dar noi semnăm contractul şi dăm drumul la acel contract, pentru că nu mai putem să aşteptăm”, a spus ministrul Transporturilor.

Cuc a arătat că vor fi introduse prevederi foarte clare pentru situaţiile în care în care instanţa de judecată atribuie contractul unui alt ofertant.

„Trebuie să luăm şi acest lucru în calcul (ca un contestatar să câştige în instanţă un contract neatribuit în urma licitaţiei - n.r.), deşi am văzut de-a lungul timpului că, în general, contestaţiile, fiindcă orice comisie nu îşi asumă să facă o ilegalitate, de obicei, deciziile comisiilor de atribuire rămân statutare. (...) În 2017, a existat un studiu BEI care ne-a arătat că 95% din soluţiile date de instanţe erau în aceeaşi direcţie cu ce a statuat Comisia de atribuire. Dar în alte cazuri, bineînţeles, trebuie să fim pregătiţi şi atunci propunerile noastre vizau practic ca despăgubirile să nu se aplice la valoarea investiţiei, aşa cum era în legislaţie în momentul de faţă şi să se aplice la profit. Şi pe de altă parte, banii care urmează să plece în cazul în care se hotărăşte că trebuie alocată o sumă din acel profit să nu constituie un prejudiciu al companiei pentru că în mod normal va fi o hotărâre de instanţă şi trebuie să dăm toate pârghiile necesare instituţiilor astfel încât să poată semna contractele fără să fie temători că ar exista anumite prevederi care ar putea atrage eventuale penalităţi asupra angajaţilor”, a mai spus ministrul Transporturilor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Care pensionari au luat 600 de lei plus la pensie în septembrie? Unde sunt cele mai mici pensii din țară?
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro