Români blocaţi pe aeroport, în Amsterdam. Cursa TAROM a fost anulată

Data publicării:
avion tarom shutterstock

80 de pasageri au rămas blocaţi pe Aeroportul din Amsterdam. Trebuiau să vină în ţară, cu o cursă TAROM, dar pilotul i-a anunţat pe pasageri chiar înainte de îmbarcare că aeronava nu poate decola din cauza unei defecţiuni.

Zborul era programat pentru ora 20, ora locală. Din cauza defecţiunilor, cursa a fost anulată, iar pasagerii îşi vor petrece noaptea, la un hotel din apropierea aeroportului şi vor zbura spre România, cel mai devreme, mâine la 11.40.

Imaginile au fost transmise de o telespectatoare Digi24, care susţine că accesul la bagaje este dificil, iar oamenii sunt agitaţi.

Daniela Ivan: „Suntem redirecţionaţi la biroul de ajutor pasageri KLM. Altfel încât să ne ofere un hotel sau un voucher de taxi, dacă suntem de aici din Amsterdam. Nu hrană, nu apă, personalul KLM a fost necooperant în anumite momente.

Copilul meu este cu mine, este supărat că nu o vede pe mamaia curând. Nu am primit ajutor deosebit şi nici prioritate pentru copii.

Din păcate la zborurile de a doua zi nu toată lumea a primit în primul zbor disponibil. Ne dau bagajele numai dacă avem nevoie de medicamente, încercăm să vedem dacă putem să stăm la un hotel în apropiere.

Am fost foarte agitaţi, dar ne-au disipat. Ne-au împărţit în mai multe terminale de transfer. Speranţa de a ajunge acasă în seara asta s-a dus.”


Dacă şi dumneavoastră aţi fost martorii unui eveniment, care ar putea deveni o ştire puteţi lua legătura cu noi pe WhatsApp, la numărul 0771.100.304. Vă rugăm să precizaţi numele şi locul din care le transmiteţi.

FOTO: Shutterstock

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri