News Alert România a închis spațiul aerian pentru toate avioanele rusești

Data actualizării: Data publicării:
avion in zbor
Avion în zbor. Foto: Getty Images

ACTUALIZARE 15:30 România a închis spațiul aerian pentru toate avioanele rusești, începând cu ora 15:00.

„În contextul conflictului din Ucraina, Guvernul României a decis suspendarea ,,Acordului între Guvernul RS România și Guvernul URSS privind transporturile aeriene civile, semnat la București la 22.12.1976”. În consecință, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a emis NOTAM prin care, începând cu ora 15:00, spațiul aerian al României a fost închis pentru toate zborurile regulate, cu sau fără aterizare pe aeroporturile din țară, pentru aeronavele operatorilor înregistrați in Federația Rusă. Excepție de la această măsură fac zborurile umanitare și cele de urgență”, transmite Autoritatea Aeronautică Civilă Română.


Știrea inițială

România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

„Pot să prezint o serie de decizii pe care Task-force-ul le-a analizat şi le-a luat. În primul rând, că România a început procedura de suspendare a dreptului de survol deasupra teritoriului său, precum şi a dreptului de aterizare pe teritoriul României pentru aeronavele care aparţin companiilor din Federaţia Rusă. Aceste proceduri se vor derula în cursul acestei zile", a declarat Dan Cărbunaru, sâmbătă, la Palatul Victoria, la finalul şedinţei task-force pentru gestionarea situaţiei generate de agresiunea militară din Ucraina.

ROMATSA - ZIUA PORȚILOR DESCHISE
Foto: Inquam Photos / George Calin

Totodată, el a anunţat că România urmează să demareze procedurile de retragere din Banca Internaţională de Investiţii, transmite Agerpres.

Polonia, Cehia şi Bulgaria au anunțat măsuri similare

Polonia, Republica Cehă şi Bulgaria au anunţat vineri închiderea spaţiului lor aerian companiilor aeriene ruseşti, în urma agresiunii Ucrainei de către Moscova, notează AFP.

„Interdicţia se va aplica de la miezul nopţii (vineri, 23.00 GMT)”, a declarat pe Twitter purtătorul de cuvânt al guvernului polonez, Piotr Muller.

„Cu începere de la miezul nopţii, oprim traficul tuturor companiilor aeriene ruseşti în spaţiul aerian ceh”, a indicat la rândul său ministrul ceh al transporturilor, Martin Kupka, de asemenea, pe Twitter.

O interdicţie similară a intrat în vigoare şi în Bulgaria la miezul nopţii (vineri, 22.00 GMT), ca răspuns la „agravarea conflictului militar şi în solidaritate cu Ucraina”.

Avioanele ruseşti „nu mai pot intra în spaţiul aerian suveran al Bulgariei, inclusiv deasupra apelor teritoriale”, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Pe de altă parte, compania naţională poloneză, LOT, a anunţat suspendarea zborurilor către Moscova şi Sankt Petersburg cu începere de vineri după-amiază.

Aceste anunţuri urmează unei decizii similare, care a lovit compania naţională rusă Aeroflot, luată joi de Marea Britanie.

În plus, secretarul britanic al Transporturilor, Grant Shapps, a anunţat vineri seară o interdicţie cu efect imediat care vizează avioanele private ruseşti.

Rusia, la rândul său, a reacţionat interzicând survolarea teritoriului său tuturor aeronavelor legate de Regatul Unit, inclusiv zborurilor în tranzit.

Moldova şi-a închis spaţiul aerian joi, reaminteşte AFP.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri