Sistem în întreținere: Fără roviniete, duminică seara

Data publicării:
camera rovinieta

Sistemul de comunicaţii de date al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) se va afla în lucrări de întreţinere în perioada duminică, 9 decembrie, ora 23:00 - luni, 10 decembrie, ora 1:00.

În această perioadă în care vor fi întrerupte comunicaţiile de date în Agenţiile de Control şi Încasare din punctele de trecere a frontierei, potrivit unui comunicat de presă, informează Agerpres.

Întreruperea comunicaţiilor de date în Agenţiile de Control şi Încasare din punctele de trecere a frontierei vor afecta fluenţa traficului, fapt pentru care rugăm utilizatorii să manifeste înţelegere faţă de acesta situaţie", se arată în comunicat. 

De asemenea, din cauza aceloraşi lucrări de mentenanţă, exista posibilitatea să fie afectată emiterea rovinietelor şi peajelor prin intermediul SMS, a portalului erovinieta.ro, a aplicaţiei mobile etarife, dar şi în anumite puncte de distribuţie aparţinând Rompetrol.

Astfel, pentru evitarea aplicării unor sancţiuni contravenţionale, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi au obligaţia de a achita rovinietele şi peajele prin intermediul celorlalte modalităţi puse la dispoziţie de către CNAIR prin distribuitorii autorizaţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri