Autostrada A2, închisă în totalitate din cauza viscolului

Data actualizării: Data publicării:
a2 deszapezire

Circulaţia rutieră pe sensul către Capitală al autostrăzii A2 Constanţa - Bucureşti a fost oprită la ora 16.00 la km 193, între Constanţa şi Cernavodă. După câteva ore, din cauza viscolului, autostrada a fost închisă în totalitate.

ACTUALIZARE, ora 20.30Circulaţia rutieră pe Autostrada Soarelui a fost închisă în totalitate, luni seară, din cauza viscolului.

Până la ora 23.00, politia rutieră, împreună cu echipajele CNAIR S.A. vor asigura evacuarea autovehiculelor aflate pe sectorul afectat, în sistem de trafic controlat.

ACTUALIZARE, ora 16.40.”Începând cu ora 16.30 se închide circulația rutieră pentru toate categoriile de autovehicule pe sectorul de autostradă cuprins între Cernavodă și Constanța din cauza viscolului puternic ce reduce vizibilitatea spre zero. Se va circula deviat pe DN 22C între Cernavodă și Murfatlar și pe DN3 între Murfatlar și Constanța”, potrivit unui comunicat de presă al Companiei de Drumuri și Autostrăzi.

Măsura a fost luată de poliţiştii rutieri după ce mai multe utilaje de deszăpezire au fost implicate într-un eveniment rutier. Poliţiştii rutieri deviază provizoriu traficul către Bucureşti pe ruta veche. Pe autostrada A2, vremea este nefavorabilă (viscol puternic).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri