FOTO & VIDEO. Aeroportul Băneasa se va redeschide la primăvară. Imagini din interiorul aeroportului

Data actualizării: Data publicării:
aeroport baneasa
Aeroport Baneasa. Foto: Facebook/Bucharest Airports

Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu va fi operaţional la capacitate maximă din primăvara anului viitor, după lucrări de reabilitare care au durat doi ani. Anunțul a fost făcut de George Dorobanţu, directorul general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti.

"Urmează montarea echipamentelor altor instituţii conectate cu aeroportul, precum poliţia de frontieră şi cei care asigură securitatea pasagerilor, urmând ca anul viitor, probabil în martie-aprilie, să putem să avem aeroportul operaţional 100%", a spus Dorobanţu.

Aeroportul va putea procesa cel puţin 200 de pasageri pe oră.

"Vom putea încărca sau descărca un avion de pasageri în circa o oră, o oră şi ceva, ceea ce înseamnă că suntem destul de eficienţi din perspectiva fluxurilor", a continuat oficialul CNAB.

El a mai spus că echipamentele care au fost montate sunt de ultimă generaţie, unele chiar mai moderne decât cele de la aeroportul Otopeni, care va intra şi el în curând într-o perioadă de retehnologizare.

Pentru zona de business, timpii de aşteptare sunt aproape inexistenţi, a completat Dorobanţu.

"Pe termen lung, vrem să ajungem la o capacitate anuală de aproximativ un milion de pasageri, poate chiar mai mare, iar targetul nostru este să ne axăm pe zborurile business şi pe cele charter. Putem opera doar în intervalul orar 6 dimineaţa - 10 seara, adică doar pe anumite segmente de pasageri. Un alt obiectiv este ca acest aeroport să fie un buffer pentru Otopeni, în perioadele aglomerate, care să preia o parte din zborurile de pe Otopeni", a mai spus şeful CNAB.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a marcat joi, finalizarea lucrărilor de reabilitare a aeroportului Băneasa, în prezenţa ministrului interimar al Transporturilor, Dan Vîlceanu.

Este vorba despre obiectivul de investiţii "Reabilitarea şi refuncţionalizarea interioarelor clădirilor A, B şi Rotondă de la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa - Aurel Vlaicu (AIBB-AB)". Lucrările au fost demarate în februarie 2020.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Contractul s-a cifrat la 66.629.040, lei fără TVA (inclusiv cheltuieli diverse şi neprevăzute), valoarea decontată fiind în procent de 96%.

Antreprenorii acestor lucrări au fost SC Bog'Art SRL (lider de asociere), UTI Grup SA (asociat), UTI FM (subcontractant), garanţia lucrării fiind de 73 de luni de la încheierea lucrărilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa este al treilea cel mai vechi aeroport din lume încă funcţional şi cel mai vechi care nu şi-a întrerupt activitatea aeronautică, scrie Agerpres.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti şi-a început activitatea la data de 5 februarie 2010 şi asigură coordonarea operaţională şi managementul celor două aeroporturi ale Capitalei.

CNAB a fost înfiinţată prin fuziunea societăţilor care gestionează aeroporturile bucureştene: Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul-fantomă din România unde poți cumpăra un bloc întreg cu 49.000 de euro. Cartierul abandonat e ascuns...
Digi FM
Cum arată Ozana Barabancea după ce și-a făcut operație de ridicare a sânilor cu implant: „Luați-vă popcorn...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Pădurean, profesor la MIT, despre viața dominată de AI: "Instrument de antrenament al creierului, nu...
Film Now
Demi Moore, acuzată că și-a amenințat fostul ginere. Noi detalii ies la iveală în lupta pentru custodia...
Adevarul
Cazul elevei din Cluj care ar fi fost drogată la banchet: testele toxicologice, negative. Ce au descoperit...
Newsweek
Pensiile militare ar putea crește din acest an. Legea e în Parlament. Ce se întâmplă cu restul pensiilor?
Digi FM
Vești bune pentru elevi! Cât durează vacanța de vară în 2026 și când începe noul an școlar
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
O furnică minusculă provoacă îngrijorare în 22 de state. Pentru unii oameni, înțepătura sa poate fi mortală
Film Now
Ewan McGregor, marcat de filmul care i-a schimbat viața: „Sunt uimit de cât de bun e și acum, la 30 de ani de...
UTV
Mihai Petre și Elwira au publicat imagini rare de la nuntă. Cum arătau cei doi în urmă cu 18 ani