VIDEO. Contractul pentru centura Comarnic, reziliat

Data actualizării: Data publicării:
aglomeratie centura focsani 090418 (1)

Contractul pentru realizarea centurii Comarnic a fost reziliat, după ce asocierea de firme care a câştigat licitaţia nu a depus scrisoarea de garanţie bancară, aşa cum prevede legea.

Digi24.ro a relatat aici că asocierea care a semnat contractul a fost formată din câteva firme mici, de apartament, printre care și una din Italia. Acestea nu aveau nicio putere financiară. 

Asocierea a fost condusă de o Next Level, sucursală românească a unei foarte mici firme italiene. Totodată, a fost anulată şi procedura de licitaţie pentru construirea variantei Buşteni. Constructorii câștigători ai licitațiilor au fost desemnați în primăvara anului trecut. În cazul centurii Bușteni, câștigătoare a licitației a fost desemnată firma Alpenside. Aceasta are acționar un offshore cipriot care, la rândul lui, este deținut de acționari ascunși.

Licitaţiile pentru realizarea centurilor Comarnic şi Buşteni au fost lansate în 2015, iar acum singurul alternativă pentru fluidizarea circulaţiei pe DN 1 Valea Prahovei rămâne construirea Autostrăzii Comarnic – Braşov.

Rezilierea centurii Comarnic vine in contextul în care comisarul european Corina Crețu recomanda Ministerului Transporturilor să dezvolte o listă de proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene, pentru a fi derulate în următorii ani, printre care și Comarnic Brașov.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri