„Vorba lungă, sărăcia Bucureștiului”. Ciucu: Peste 95% dintre autobuzele Otokar indisponibile vor fi repuse pe traseu în două luni

Data publicării:
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. STB
Sursa foto: Facebook/ Ciprian Ciucu

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că peste 95% dintre cele 115 autobuze Otokar indisponibile ar urma să revină în circulație în cel mult două luni, după o înțelegere cu reprezentanții companiei, în condițiile în care, în prezent, doar 285 din cele 400 de autobuze sunt pe traseu, iar restul sunt retrase din cauza defecțiunilor și a lipsei mentenanței.

„Vorba lungă, sărăcia omului. Sau a Bucureștiului... Scurt pe doi: astăzi, din cele 400 de autobuze Otokar, 115 sunt indisponibilizate, stau prin garaje și doar 285 sunt pe traseu. Din cauza defecțiunilor și a diferitelor probleme tehnice apărute în lipsa mentenanței care le trebuia asigurată conform contractului. Asta înseamnă o calitate mai proastă a serviciului de transport public, șoferi care vin la muncă dar degeaba și nu au ce munci”, a transmis Ciprian Ciucu, într-o postare pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Edilul a precizat că, în cazul în care termenul stabilit nu va fi respectat, Primăria Capitalei va recurge la executarea garanției de bună execuție a contractului.

„M-am întâlnit cu conducerea Otokar și am convenit că în două luni cel puțin 95% dintre cele indisponibile să fie funcționale și pe traseu. Altfel, nu mai stau la discuții, voi executa garanția de bună execuție a contractului. Mă implic la toate nivelurile, voi ajunge peste tot”, a mai spus primarul general.

CITEȘTE ȘI: FOTO Primarul general, vizită inopinată la Autobaza STB Floreasca. Ciprian Ciucu: Lucrurile nu arată deloc bine, condiţiile sunt execrabile

Vizită inopinată la Autobaza STB Floreasca

Declarațiile vin după o vizită neanunțată efectuată miercuri la Autobaza Floreasca, unde Ciprian Ciucu a descris condițiile de muncă drept „execrabile” și a semnalat lipsa pieselor de schimb necesare reparațiilor.

Potrivit acestuia, mecanicii se confruntă cu întârzieri în livrarea componentelor, fiind nevoiți, în unele cazuri, să recurgă la demontarea unor piese de pe alte autobuze pentru a le menține funcționale pe cele care pot fi introduse în circulație.

„Aici, la Autobaza Floreasca, lucrurile nu arată absolut deloc bine. Condițiile de muncă sunt execrabile. Am stat o oră aici și efectiv am înghețat. Nu știu cum stau oamenii aceștia și repară autobuzele care sunt vechi, care sunt stricate. Principalele probleme pe care le au mecanicii sunt legate de piese. Nu mai există piese, nu vin la timp. Și ce fac ei este să ‘canibalizeze’ alte autobuze”, a afirmat edilul.

Situația autobuzelor indisponibile afectează direct frecvența curselor și calitatea transportului public din București, în contextul în care o parte semnificativă a flotei nu poate fi utilizată.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniile din România care nu ar urma să fie afectate de război. Banca Mondială avertizează asupra unei crize...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...