Trei legi care vizează creditele în franci elveţieni zac în Parlament

Data publicării:
Franci elvetieni-AFP Mediafax Foto-FABRICE COFFRINI-3

În noiembrie 2013, 11 deputaţi şi senatori au scris un proiect care, dacă devenea lege, îi salva de executare silită pe cei care nu mai puteau plăti ratele creditelor. Apoi, la reluarea plăţilor, banca nu ar fi avut voie să mărească dobânda decât cu rata inflaţiei. Proiectul a fost respins de senatori vara trecută, iar de atunci şi până acum, nicio comisie de la Camera Deputaţilor care poate decide soarta legii nu a făcut nimic.

Votul deputaţilor este aşteptat şi de alt proiect, propus de UDMR, care vorbeşte despre conversia creditului din valută în lei. În plus, nici Guvernul nu şi-a spus punctul de vedere despre propunere.

Practic, ar însemna următorul lucru: ceea ce s-a plătit din creditul valutar, până în momentul intrării în vigoare a legii, rămâne plătit. Suma care a rămas de plătit se converteşte în lei, de acum încolo se plăteşte în lei şi, ceea ce ar fi într-adevăr un ajutor pentru cei care se află în această situaţie, cursul pe care noi îl propunem ar fi cursul de la data încheierii contractului de credit valutar. A existat o oarecare reticenţă în dezbateri, mai ales din partea BNR”, a spus Cseke Attila, deputat UDMR.

A treia propunere de lege care zace în Parlament este cea a deputatului PSD Ana Birchall, susţinută de încă 130 de parlamentari. Proiectul ar trebui să oblige băncile să transforme creditele din valută în lei, la cererea clienţilor, fără niciun cost suplimentar.

Scopul este să încercăm sa evităm o problemă gravă socială. E o lege care poate să rezolve aceste probleme grave ale românilor. Aşa durează procesul legislativ, nici mie nu îmi place, dacă mă întrebaţi cinstit”, a spus Ana Birchall, deputat PSD.

Pentru că parlamentarii pe care i-au votat nu îi ajută, peste o mie de oameni au trimis o petiţie online prin care cer Băncii Naţionale să intervină asupra cursului franc-leu. Economiştii spun însă că este imposibil. Cotaţia este stabilită în funcţie de cursul euro-franc şi banca centrală nu are nicio pârghie să îl influenţeze.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri